frunzele toamnei prin Băneasa – alergare în grupuri

Leave a comment

26/11/2012 by Ironman Coach

După ce în octombrie anunțam și eu cursa din Băneasa, din 15 decembrie, nu credeam că voi mai scrie ceva despre subiect până după concurs.

Organizatorii – pe care îi voi numi, generic ”băieții”, fiind vorba de Lucian Almarii (jos, dreapta) și Christopher Shonn

(stânga) – au format un grup pe Facebook și au lansat invitația de a ne întâlni în fiecare duminică, la ora 10, în Băneasa, pentru o alergare pe traseul de concurs.

Prima întâlnire a fost pe 11 noiembrie, mi-a scăpat. A doua, a fost pe 18 noiembrie, când am și stat de vorbă mai detaliat cu cei doi, după alergarea de rigoare, aflând un pic mai mult despre ei, ca oameni, și ideea lor direcționată către ”Sport la orice vârstă” – o organizație a cărei denumire este o prezentare în sine.

Duminică, pe 25 noiembrie, ”m-au scos” din nou din casă. La 9 dimineața pedalam prin răcoarea de toamnă a Bucureștiului protejat oarecum de lipsa mașinilor în derulare. 20 de km până la Restaurantul Casa Albă, unde ne adunăm toți, este un exercițiu matinal foarte bun și vremea era ideală: uscat, fără ceață, fără vânt. Doar un pic frig, dar mai cald decât duminica precedentă, să fi fost max. +10°C.

Ca și data trecută, bicicleta mea era găzduită în mașina lui Lucian, un Kangoo. De data asta, nu a mai stat singură, ci i s-a mai alăturat un Trek și încă o biță pliabilă. Unul dintre posesori venise din Colentina, 15 km.

Grupul adunat în spatele restaurantului a fost mult mai mare, spre 50 de oameni, poate 54 chiar, inclusiv un tătic cu un chiștoc de băiat, ambii pe biciclete.

Întâlnirea, deși o banală alergare, s-a transformat într-un mic eveniment, fiind prezent maratonistul Marius Ionescu, reprezentantul României la Jocurile Olimpice de la Londra, alintat ”Piciul”, și un canal de televiziune, Dolce Sport. Păcat că nu toate canalele românești de televiziune introduc în grila lor de programe un minim de 60 de minute de educație sportivă, care să includă tot ce înseamnă sportul amator din România. Aș face o mare intoxicare a populației cu astfel de ”pilule” zilnice, în loc de aberațiile politice și de entertainment de cea mai joasă speță care ne inundă mințile și ne ocupă spațiul cotidian, deviindu-ne mental și comportamental generații întregi de conaționali.

Mă știți că nu ”mă omor” scriind materiale laudative și nici dedicate acțiunilor complexe, ”de masă”, ca să zic așa. Nu sunt genul meu și acesta este un blog de nișă, un fel de ”ochi critic” și nesuferit multora 🙂

Dar ceva se întâmplă acolo în Băneasa. Sau poate este doar prima oară când simt și eu ceva, nu știu, oi fi mai ”ne-simțită” de genul meu. Să mă ”scoți” din casă, duminica, la așa o oră matinală, care implică un trezit la 7,30, să mă faci să pedalez deja a doua oară 20 de km spre Băneasa …. și acolo să mă apuc, benevol, să alerg în grup ….. e ceva nemai-văzut și nemai-auzit la mine. Tocmai d-aia ”sesizez fenomenul”.

M-am chinuit un pic cu noii șoșoni – doamneeeeee, sper să nu ajung să regret această investiție care m-a falimentat iremediabil pe 2012!! –, căci de la al patrulea km am simțit durerea sâcâitoare și profundă taman în mijlocul tălpii drepte, pe laterala de interior, ca și cum aveam o lamă de cuțit acolo, dar am reușit să alerg 9 km. Desigur că acum port tratative cu o bășică nesuferită formată acolo, dar va trece până duminica viitoare.

E mișto că cei de la ”Urmează-ți pasiunea” (Șerban Ciușcă e cel de pe bicicletă, fotografia de mai sus) vin și se ocupă de imagine, adică filmează și fac fotografii. Așa devine o banalitate, un eveniment, de fapt.

E mișto că se aleargă în ritmuri diferite. Cum nu am experiența alergatului în grup și nici nu mă pasionează, nu prea știam cum funcționează. Dar funcționează destul de bine. Se formează cam 3 grupuri de viteză. Personal, la final am remarcat un ritm mai bun decât cel pe care îl înregistrez când alerg singură, în mod neașteptat am încheiat 9 km în 50 de minute.

Aș face bine să iau un aparat de foto duminica viitoare 🙂 Că acu am cam luat leapșa cu HD-ul meu, căci nu am verificat cardul de memorie d-acasă ….. :-((

***

Cei doi, adunând gunoaiele de pe traseu. Îi înțeleg perfect, le înțeleg motivațiile, le înțeleg entuziasmul de acum …. dar mă revoltă faptul că astfel de acțiuni sunt necesare, mă revoltă chiar și marile acțiuni de genul ”Let’s do it, Romania”, când armate întregi de oameni entuziaști și bine intenționați se adună pentru a munci, spre curățirea naturii murdărite și batjocorite de alte mase – din păcate, majoritare – de oameni. Și în fiecare an se repetă (inutil?) aceleași acțiuni, pentru că nu există educație în acest sens, pentru că nu mai există educație în acest sens și marea majoritate se uită cum ”un grup de proști” vin să curețe și să elibereze terenul de mizerii, pentru ca ”grupul de deștepți” să aibă unde arunca și scuipa mai departe, în voie, necontrolați, neamendați, neatenționați.