Născuți pentru a alerga. Sau nu.

Leave a comment

02/11/2012 by Ironman Coach

Spicuiri din ”Born to run” de Cristopher McDougall: 
Nu te oprești din alergat pentru că îmbătrânești. Îmbătrânești pentru că te oprești din alergat.
 ”(…) a primit oferta vieții lui: North Face
(…) s-a oferit să devină sponsorul cursei. Viitorul lui Caballo (n.b.
organizatorul cursei), dar și al cursei sale, era, în sfârșit, asigurat.
Caballo s-a gândit îndelung la ofertă …. preț de aprox. un minut. 

– Nu, mulțumesc, nu vreau ca oamenii să facă altceva în afară de a veni să
alerge, să petreacă, să danseze, să mănânce și s-o ardă cu noi. ALERGATUL N-ARE LEGĂTURĂ CU A-I FACE PE
OAMENI SĂ CUMPERE LUCRURI. ALERGATUL TREBUIE SĂ FIE LIBER, OMULE.”

Caballo Blanco …. died ….. click here 

 ”În atletism, accidentările fac parte din normalitate. Adevăraţii mutanţi sunt cei care nu se accidentează. Opt
din zece alergători se accidentează în fiecare an. Nu contează dacă
eşti slab sau gras, rapid sau încet, campion sau alergător de week-end,
eşti la fel de expus accidentelor de genunchi, tibie, tendoane, coapse
sau călcâi
e.

Nicio invenţie nu reuşise să
încetinească carnagiul. Puteai cumpăra pantofi sport cu talpă din oţel
sau pantofi care amortizează impactul cu ajutorul unui microcip. Cu
toatea acestea, rata accidentărilor nu scăzuse deloc în ultimii 30 de
ani. Mai debrabă crescuse: numărul tendinitelor, de pildă, crescuse cu
10%. Alergarea părea să fie versiunea sportivă a condusului sub
influenţa alcoolului: puteai să scapi pentru o vreme, puteai chiar să te
distrezi puţin, dar catastrofa aştepta după colţ.

 
– De fiecare dată când un atlet pune piciorul jos în alergare, acesta loveşte pământul cu o forţă de două ori mai mare decât greutatea propriului corp. Dacă loveşti constant cu un ciocan o piatră apparent impenetrabilă, aceasta se va transforma, în cele din urmă, în praf. În acelaşi
mod, forţele care acţionează asupra picioarelor în timpul alergări pot
să distrugă, în final, oasele, cartilagiile, muşchii, tendoanele şi
ligamentele.

Un raport al

Asociaţiei Americane a Chirurgilor Ortopezi concluzionase
că alergarea de anduranţă, în special maratonul şi ultramaratonul,
reprezintă “o ameninţare scandaloasă la adresa integrităţii
genunchilor.”


Şi în loc să lovească o “piatră
impenetrabilă”, alergatul loveşte unul dintre cele mai sensibile puncte
ale corpului omenesc. Aveţi idée ce terminaţii nervoase există în
piciorul vostru? Aceleaşi care există şi în organele genitale.
 Piciorul este un nucleu plin cu neuroni, agitându-se încolo şi încoace în căutarea unei noi senzaţii. Stimulează aceşti nervi, şi impulsul va traversa instantaneu întregul sistem nervos. Tocmai de aceea gâdilatul picioarelor poate supraîncărca sistemul nervos şi cauza spasme în întreg corpul.”
 
”(…) O trăvechea zicală taoistă: Cel mai bun alergător nu lasă nicio urmă,
nu era un paradox lipsit de substanţă, o simplă figură de stil, ci un
sfat de antrenament real, concret, aplicabil oricărui alergător.

E ceva profund uman în modul în care alergarea
uneşte două dintre sentimentele noastre primare: frica şi plăcerea. Alergăm când ne este frică, alergăm când
suntem fericiţi, fugim departe de problemele noastre şi fugim după
câteva momente fericite. Iar atunci când lucrurile merg cel mai prost,
alergăm cel mai mult.”

  ”(…) manualul de utilizare a corpului uman, cu principiile și ingineria de bază. (….) următorul progres major în fitness nu se va mai datora antrenamentelor și tehnologiei, ci tehnicii sportivului – atletul care va fi capabil să evite accidentările își va lăsa competitorii în spate.”

  ”Oricine crede că știe cum să alerge dar, de fapt, alergarea e la fel de nuanțată ca oricare altă îndeletnicire. Întreabă pe oricine și o să-ți spună: ”Fiecare aleargă așa cum aleargă.”. E ridicol. Ce, fiecare înoată ”așa cum înoată”? Pentru orice alt sport, lecțiile sunt fundamentale. Nu te apuci să treieri iarba cu crosa de golf și nici nu-ți dai drumul din vârful muntelui cu schiurile înainte ca cineva să te fi învățat cum să o faci.” (numai eu am făcut-o, după ce am stat o zi să-i observ pe ceilați. Aveam 34 de ani și eram pentru prima oară cu schiuri în picioare, în Saas-Fe, Elveția. Am supraviețuit, dar am transformat un simplu ”concediu de schi” într-o reală aventură, intrând direct pe pârtiile marcate cu roșu.). Altfel, ineficiența e garantată, iar accidentările inevitabile.
– La fel și cu alergatul. Dacă înveți să alergi prost, nu vei știi niciodată cât de frumos poate fi.”
   Oricine e construit pentru a alerga.”
   ”Trebuia doar să uit tot ce știam despre alergat și s-o iau de la început.
– Pregătește-te să te întorci în timp. O dăm pe acțiuni tribale.”

   “Şi atunci de ce toate mamiferele de pe planetă puteau să se bazeze pe picioarele lor, cu excepţia noastră? Pe bune, cum putea un tip ca Bannister
să iasă în fiecare zi din laborator, să tropăie pe un drum de zgură
încălţat cu şlapi subţiri din piele şi să reuşească nu doar să alerge
mai repede, dar să nu se accidenteze niciodată? Cum puteau unii dintre
noi să alerge ca
lei sau ca Bannister, în fiecare dimineaţă la răsăritul soarelui, în timp ce restul aveam nevoie de un pumn de ibuprofen înainte de a pune piciorul pe podea?”
   “Izolat în ascunzătoarea lui din canion,
acest mic trib de însinguraţi părea că găsise rezolvarea la toate
problemele omenirii. Fie că era vorba de minte,

corps au suflet, tarahumara păreau a fi atins perfecţiunea. Era ca
şi cum şi-ar fi transformat peşterile în incubatoare pentru câştigători
ai Premiului Nobel, muncind din greu pentru a găsi soluţia la toate
problemele
 lumii: războaie, boli de inimă, întindere de tendoane, efect de seră.
Pe tărâmul tarahumara nu există crimă,
război sau furt. Nu există corupţie, obezitate, dependenţă de droguri,
lăcomie, violenţă domestică, copii abuzaţi, boli de inimă, hipertensiune
arterială sau emisii de carbon. Nu se îmbolnăveau de diabet, nu erau
deprimaţi şi nici măcar bătrâni: oamenii de 50 de ani puteau alerga mai
repede decât adolescenţii, iar străbunicii de 80 de ani puteau alerga
distanţe de

marathon de-a
lungul şi de-a latul munţilor. Cancerul era aproape inexistent la
această populaţie. Geniile tarahumara interveniseră chiar şi în
economie,
 creând un system financiar unic bazat pe băutură şi acte de întrajutorare: în loc de bani, moneda de schimb era berea şi ajutorul.
V-aţi aştepta probabil ca o economie bazată
pe bere şi gratuităţi să sfârşească într-o permanentă sărbătoare
alcoolizată, dar culmea era că pe tărâmul tarahumara toate acestea
funcţionează. Poate pentru că tarahumara sunt inuman de oneşti; un
cercetător avansa chiar teoria conform căreia, după atâtea generaţii de
oameni oneşti, creierul tarahumara era incapabil din punct de vedere
chimic să scornească minciuni.


   “Tarahumara petreceau astfel toată noaptea,
pentru a se trezi în dimineaţa următoare pregătiţi pentru un marathon nu
de doi km sau două ore, ci de

două zile. Potrivit istoricului Mexican Francisco Almada, un campion tarahumara
alergase odată 700 de km, echivalentul unei curse de jogging între New
York şi Detroit. Alţi alergători tarahumara reuşiseră să alerge aproape
500 de km fără oprire. Adică aproape 12 maratoane fără oprire.

Plus că tarahamura nu aleargă pe drum drept,
asfaltat, ci urcă şi coboară în alergare, de-a lungul canioanelor
abrupte, pe cărări formate doar de piciorul lor.

Lance Armstrong este unul dintre cei mai mari sportivi de anduranţă ai tuturor timpurilor şi totuşi, abia a reuşit să termine primul marathon, în
ciuda faptului că înghiţea câte un gel energizant la fiecare km. (După
maratonul de la New York, Lance a trimis un SMS fostei sale soţii:
“Dumnezeule! Doare! Groaznic!”). Iar tipii ăştia înghiţeau câte 12 maratoane odată!

   ”(…) își cumpără un braț de casete video cu alergători kenyeni și le derulă cadru cu cadru. După ore întregi de studiu, avu o revelație: cei mai buni alergători din lume aleargă asemeni copiilor de grădiniță.
– Privește cum aleargă copiii în parc. Pun piciorul exact sub corp, iar apoi împing în spate.”
   ”(….) monitorizarea cardiacă. (…) Aproape toți alergăm prea repede cursele de anduranță și prea încet cursele de viteză. Nu facem decât să ne antrenăm corpul să ardă zaharuri, dar ăsta e ultimul lucru pe care ar trebui să ți-l dorești, ca maratonist. Ai indeajuns de multe grăsimi stocate în corp pentru a alerga o distanță foarte mare, așa că dacă îți antrenezi corpul să ardă grăsimi în loc de zaharuri, rezervorul de combustibil va ține mai mult.
Pentru a-ți activa furnalul care topește grăsimile trebuie să te menții sub limita aerobică – punctul în care gâfâi – în cursele de anduranță. Respectarea acestei limite de viteză era mult mai ușoară înainte de apariția pantofilor cu mecanism de absorbție a șocurilor și a străzilor asfaltate – încearcă să o faci pe grozavul pe grohotiș, încălțat în sandale decupate și sigur vei pierde orice apetit de a conduce plutonul. Atunci când picioarele nu îți sunt protejate artificial, ești obligat să variezi ritmul și să fii atent la viteză. Dacă accelerezi prea tare, durerea care îți mușcă tibia te va încetini cu siguranță.” 
   ”Atunci când patrupedele aleargă, ele sunt prizonierele ciclului succesiv un-pas-o-respirație. Însă oamenii pe care i-am testat nu au urmat niciodată acest ciclu. În esență, oamenii pot alege orice raport între cele două, dar se pare că majoritatea preferă raportul 2 la 1, adică două respirații la un pas. Cauza pentru care putem ace acest lucru este aceeași care ne face să facem duș într-o zi călduroasă de vară: suntem singurele mamifere care elimină căldura prin transpirație. Toate creaturile cu blană își reglează temperatura prin respirație, fapt care face din plămâni principalul sistem de reglare a temperaturii. Oamenii în schimb, cu milioanele de glande sudoripare, au cel mai mare motor cu răcire pe care l-a produs evoluția. (….) atunci când căldura acumulată în corp(ul unui ghepard, de exemplu) este mai mare decât poate el să elimine prin respirație, are doar două alternative: se oprește sau moare. (….) nicio mirare că noi, oamenii, suntem cei mai buni maratoniști de pe planetă. (e vorba de anduranță, nu de viteză).
   ”Toată lumea știe că, la un moment dat pe scara evoluției, omul primitiv dăduse de un izvor consistent de proteine, fapt care-i permisese creierului să se dezvolte și să crească asemeni unui burete uscat pus într-o căldare cu apă. Creierul uman continuase să crească până devenise de șapte ori mai mare decât cel al unui mamifer comparabil ca greutate. De asemenea, creierul se dezvoltase până la a deveni principalul consumator de calorii al organismului: deși reprezintă doar 2% din greutatea corpului, el are nevoie de 20% din energia ființei umane, în comparație cu 9% în cazul unui cimpanzeu”.

–>  Spre deosebire de alte
organisme din istoria evoluţiei, la oameni există un conflict între minte şi
corp: avem un corp construit pentru performanţă, dar un creier proiectat pentru
a gândi în termeni de eficienţă.

Trăim sau murim în
funcţie de nivelul de anduranţă, dar nu uita că anduranţa înseamnă să conservi
energia, iar acest departament e în subordinea creierului.
Există un singur motiv
pentru care unii oameni îşi folosesc acest dar genetic de a alerga, iar alţii
nu: creierul uman tinde spre eficienţa absolută. (…) Creierul face
întotdeauna scenarii pentru a reduce costurile, încercând să obţină mai mult cu
mai puţin, înmagazinând energia pentru urgenţe. Practic ai această maşină
incredibilă, iar la volan e un pilot care gândeşte astfel: OK, cum aş putea
conduce maşina asta fără să folosesc vreun strop de combustibil?
Noi doi ştim ce bine e
să alergi pentru că am făcut din asta un obicei. Dar dacă pierzi obiceiul, cea
mai puternică voce care-ţi va suna în minte va fi aceea a instinctului de
supravieţuire, care îţi va spune să te relaxezi. Tocmai asta este ironia amară:
anduranţa noastră fantastică i-a furnizat creierului nutrientul necesar pentru
a se dezvolta, iar acum creierul ne subminează anduranţa.
Trăim într-o cultură
care crede că exerciţiul fizic susţinut este o nebunie, deoarece asta ne spune
creierul: de ce să dai la cheie dacă nu trebuie să o faci?
Dacă e să fim corecţi,
creierul a ştiut ce vorbeşte 99% din lunga noastră istorie: să stai de pomană
era un lux atât de mare, că atunci când se ivea ocazia nu trebuia s-o ratezi.
Abia de curând, datorită tehnologiei, am transformat lenevitul într-un stil de viaţă.
(…) Am eliminat
sarcinile pentru care corpul nostru era creat şi acum plătim pentru asta. Toţi
marii ucigaşi ai lumii occidentale – bolile de inimă, atacul cerebral,
diabetul, hipertensiunea şi nenumăratele forme de cancer – erau complet
necunoscute strămoşilor noştri. Nu aveau acces la medicină, dar ştiau câteva
pasienţe magice care o înlocuiau cu succes. Epidemiile puteau fi oprite din
faşă cu acest remediu simplu: Omul Alergător. Atât de simplu. Trebuie doar
să-ţi mişti picioarele.
Pentru că, dacă nu eşti convins că te-ai născut pentru
a alerga, nu-ţi negi doar istoria, ci şi propria fiinţă.”

    http://www.ultracb.com/information/

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

POSTS

clicks

  • 4,286 visits
November 2012
M T W T F S S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

I'm just starting out; leave me a comment or a like :)

Top Clicks

  • None

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 88 other followers
The Big Day29/11/2012
The big day is here.
%d bloggers like this: