Ea, bicicleta, vântul, ploaia, traficul, haosul. Și un el.

1

31/07/2012 by Ironman Coach

Ignorând toropeala mentală care deja a
cuprins majoritatea minților în această vară, într-un oraș infect și ajuns la
saturația poluării datorată carburanților, călare pe o cursieră superbă – albă
cu un fel de imprimeu bordeaux, executat manual, model special for women -,
concentrată la trafic, ea – blondă,
atletică, părul scurt, pantaloni albi mulați, tricou albastru intens cu o
pisică imensă, ca imprimeu, ai cărei ochi galbeni, migdalați, te pot scoate din
minți, fiind pe post de faruri fixate pe partea dreaptă a bustului delicat,
cască roșie cu cozoroc și ochelari imenși de soare – străbătea orașul chinuit
de miile de mașini în derulare. Brusc, simte o picătură de apă. Apoi zece. În
mai puțin de un minut, se dezlănțuie un adevărat potop. Vara asta nu mai
plouase, deci era momentul critic, când natura își aducea aminte că doar prin
revoltă mai poate face omul să nu uite cât de neînsemnat este. Un vânt de-a
dreptul turbat zburătăcea deodată tot ce găsea prin drumurile sale
întortocheache și încurcate de clădirile din beton, oțel și sticlă. Într-o
intersecție mare, haosul era în toi. Mai multe șine de tramvai se intersectau
spre și din toate direcțiile. Mai multe cutii din carton dansau la cheremul sonor
al vijeliei. Toate mizeriile lăsate de oameni prin aceste conglomerate urbane
dizgrațioase și ucigătoare de sens al vieții dansau acum frenetic printre
cabluri, mașini și capete de trecători. Femei proaste se chinuiau cu umbrelele
smulse de vânturi. Ce dreaku să faci cu o umbrelă pe vijelia asta? Cel mult
să-ți dai cu ea la fund, ca să urce mintea la cap.

Ea ezită. Semaforul punctă verde pe
direcția ei de mers. Avea de traversat mai multe rânduri de șine de tramvai,
puțin proeminente. Cutiile alea de carton și pungile de plastic o puteau
transforma într-o componentă prea vulnerabilă a peisajului dezastruos. Se
aruncă totuși în intersecție. Vântul era mai puternic și se strădui să-și
mențină echilibrul pe bicicleta ușoară și aparent fragilă, din carbon. Era o
țintă prea fragilă în calea vântului. Trecu cu bine de intersecția diabolică și
opri. Să mai continue? Cu ploaia se descurca de regulă, vântul era însă prea
riscant în trafic. Deodată vijelia începu de-a dreptul să urle și totul deveni
de nedescris. Se retrase pe trotuar, găsi un chioșc închis, rezemă bicicleta de
peretele clădirii și ea se lipi paralel de peretele chioșcului din metal
încins, să nu o plouă. Deși era deja ciuciulete. Era ferită de vânturi acum. Și
parțial de torentele de apă. Era bine. Nu se mai grăbea nicăieri, se adaptase
situației și schimbase planul, anunțase că nu mai sosește acolo unde era
așteptată. Stătea și se uita la spectacolul naturii din jurul ei, savurând
fiecare picătură de viață. Viața asta, izvor de veșnice frustrări și dorințe.
Fiecare dorință era precum o perlă neagră ascunsă în vreo scoică ce sălășuia pe
solul unui ocean planetar. Viața ei era însăși căutarea celor câteva perle
negre.

Trecu ceva timp. Nu contează cât. Suntem în
afara oricărui timp. În povestirea asta, timpul nu are importanță.
Pe neașteptate, lângă bicicleta ei ferită
de ploaie, răsări un el. Brunet, simpluț, rural. Nu știe să descrie mai mult,
ca de obicei, ea nu se uită la fizionomiile celor din jur. E o chestie de genul
pur și simplu. Nu reține figuri, nu acordă atenție, privește prin. Nici ea nu
știe de ce, dar e foarte greu ca cineva să-i atragă vreodată atenția. Chiar
foarte greu.
După un timp, el simte nevoia de dialog. Ea
speră că e doar o părerere eronată, cum că el ar simți nevoia de un dialog cu
ea.
”Și cum o să mergi fără apărătoare pe
spate?”
O întrebase pur și simplu. Brusc. Abrupt.
Fără alte introduceri. Îl măcina.
”Adică cum, cum o să merg?”
”Păi pe ploaia asta, o să sară apă.” O
tutuia. Așa e în România. Lumea se tutuie cu mult timp înaintea apariției
facebuk-ului. E un defect național. Nimeni nu le-a explicat vreodată
implicațiile unei tutuieli abrupte, nimeni nu le-a explicat vreodată sensul și
rolul unui anumit protocol.
”O să sară apă peste haine.”
”Ah, nu-i nimic, se spală.”
”Eh da, dar apa e rece și sare pe spate și
boala nu se spală.”
Era un raționament absolut nou pentru ea.
În afară de faptul că pe spatele ei trona un rucsac de 20 l, acoperit cu husă,
niciodată în cele mai strașnice imaginații ale ei nu s-ar fi gândit că s-ar fi
putut îmbolnăvi de la apa pe care roata bicicletei i-o aruncă pe spate. Tăcu.
Mai bine. Alfel, severă și ironică, uneori sarcastică, ar fi putut să-l
desființeze brutal pe bietul om.
”Mergi de plăcere cu bicicleta?”
”Da.”
”Sau de nevoie? Sau de ambele?”
”Eh, cam așa ceva.”
Tăcere în mijlocul vijeliei care părea să
se mai înmoaie. Ea analiza vântul, ploaia o interesa mai puțin.
”Aoleu, ăia sunt pantofi speciali?”

Și ea își aduse aminte că era cu VFFs ai
ei, albaștri, superbi, de alergare. Șoșonii cu cinci degețele, frumoși, comozi,
o a doua natură.

”Sunt de alergare.”
”Adică cum? Alergi cu bicicleta? N-am mai văzut niciodată așa ceva.”
”Nu sunt speciali de bicicletă, sunt pentru
alergare.”
”Adică alergi și cu bicicleta și fără?”
”Da.”
”Oooo, n-am mai întâlnit. Femeile de obicei
nu … ele vor alte lucruri, nu ….”
”Nici bărbații, stai liniștit.”
”Da, așa e. Toți vor confort, casă, mașină,
multă mâncare. Nu am mai întâlnit femei care să facă sport.”

Tăcere. 
”Câți ani ai?”
Hm. Ce importanță are, la dracu!
Discuția căpăta deja avans și ei nu-i
convenea. Hai, vântule, șezi odată, că trebuie să-mi văd de drum. Hai te rog
…. Și vântul se potoli.
”Și eu aș vrea să alerg. Hai să ne-ntâlnim
și să alergăm împreună!”
Ea păși cei 3 pași către bicicletă, o apucă
delicat de coarne, se uită la el. ”Eu fac triatlon. Și trebuie să plec.”
Încălecă și dipăru prin restul picăturilor
care mai căutau potecă către asfaltul odinioară încins, acum inundat de ape
albicioase, de parcă tot orașul era o scurgere a unei mașini imense de spălat
rufe și peste tot erau dâre spiralate și vârtejuite de detergent.
The End.

One thought on “Ea, bicicleta, vântul, ploaia, traficul, haosul. Și un el.

  1. Anonymous says:

    JOS PALARIA ! SUPER TARE ! succes la triatloane :):):)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

POSTS

clicks

  • 4,286 visits
July 2012
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

I'm just starting out; leave me a comment or a like :)

Top Clicks

  • None

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 88 other subscribers
The Big Day29/11/2012
The big day is here.
%d bloggers like this: