Triathlon Tg. Mures

1

12/07/2011 by Ironman Coach

11.07.2011, 02:13

Cred ca m-ar tenta sa-mi fac un fel de profesie din participarea la triatloane! Chiar si acu, la a doua mea tinerete. Sau a treia, nu conteaza. “Noroc ca” in tara asta dementa sportul a fost realmente ingropat. Se tine cont doar de fotbal, pentru ca s-a facut un fel de show permanent si fotbal fara monden nu mai exista. In timp ce in fotbal se invart milioane de euro si sportivilor acestui sport li se acorda o exacerbata atentie – care devine absolut gratuita raportat la ignoranta cu care sunt tratati sportivii celorlalte ramuri -, exista campioni si talente care nu au resurse pentru a se hrani, nu au resurse pentru a ajunge la concursuri (bani de transport, de taxa de participare sau de cazare, de echipament ce sa mai zicem!!) si nu au conditii sa se antreneze. Absolut gretos ce se intampla!

M-am inscris la triatlonul de la Tg. Mures, organizat de clubul Master Ski&Bike cu sprijinul Bioeel – medicamente si cosmetice, in Sangeorgiu de Mures, langa complexul de agrement Week-end, imediat dupa ce am revenit de la Ironman din Oradea, pentru ca am prins curaj. S-a tinut sambata, pe 9 iulie, pe o caniculă canibală!! Stiam de triatlonul de la Tg. Mures de anul trecut, daca nu ma insel, se desfasurase imediat dupa cel de la Lacul Sf. Ana, dar nu m-am dus, fiind prea departe de Bucuresti si pe vremea aceea negandindu-ma ca as putea deveni o participanta pasionata de triatloane, aveam doar 2 in palmares.

Anul acesta se anuntasera urmatoarele probe: 1 km innot pe raul Mures, in aval (desigur!), 25 km de mountain bike, dar fara diferente de nivel, ci doar camp deschis si 8 km de alergare pe traseul de bicicleta, deci nimic tehnic. Un triatlon micut si modest, zic eu, ca si dificultate, in conditii normale de vreme, cel mai usor posibil, chiar mai usor decat cel din Vama Veche-Hagieni.

Nu stiam inca cum voi merge pana in Tg. Mures, dar aveam varianta cu masina mea, cu trenul sau eventual cu alti sportivi din Bucuresti. Si cum intamplarea a facut sa ma intorc de la Ironman cu familia Fratila, tot cu ei am fost si la Tg. Mures: Mugur, Geta si catelul Pick, o minunatie de patruped (remarcabil de ascultator si sensibil, temator, stangaci, iubitor, cuminte si frumos. Si lipicios cu ai lui.)

Mi-am luat jumate de zi de concediu de la birou si la 12 am plecat pedaland in viteza spre casa. La unu jumate il asteptam pe Mugur sa vina sa ma ia cu masina din apropierea blocului in care stau. Eram cu mountain bike-ul, rucsacul mare de triatlon si inca un rucsac de 40 de l. Cam mult bagaj, dar luasem si de mancare – pentru ca nu vroiam sa cheltuiesc nimic in Tg. Mures -, si primus, pentru concurs aveam pantofi cam voluminosi pentru ambele probe terestre, haine in caz de frig si ploaie, ca vara asta ne-a zapacit de tot meteorologia.

La 14:40 porneam toti spre iesirea din Bucuresti. Trafic absolut infernal intr-o capitala torida si chinuita de canicula si gaze de esapament. Un cosmar abominabil.

In jurul orei 8 seara ne cazam la Inspectoratul Scolar din Tg. Mures, facilitate oferita de organizatori. 25 de lei/noapte/persoana – camera comuna in camin de elevi, normal de 4 paturi, dar au mai pus un pat suplimentar (deci normal ar fi trebuit sa ne ia mai putini bani), grup sanitar la comun, evident. Conditiile normale ale caminelor comuniste dintr-o Romanie ramasa mult in urma nivelului european. Gandaci pe la baie. Arata un pic mai decent decat caminul din Medias, unde am dormit in 2006, si muuuult mai decent decat caminul din Resita unde am suferit tot in 2006.

In camera ne astepta Sebastian Bucovan, din Baia Mare, un tip pe care mi-a facut mare placere sa-l cunosc. Mult se deosebesc “provincialii” de bucuresteni, nu e doar o parere. In sensul bun al cuvantului. Nu au atatea ifose si talente, respira un bun simt si o educatie aparte la majoritatea dintre ei. Am observat aceste lucruri la oamenii din zonele Cluj, Baia Mare, Banat, Transilvania in sine.

Am iesit cu totii intr-o plimbare pana la locul de start, era in jur de ora noua seara, deja intuneric. Foarte cald. Se mergea cam 1 km jumatate, deci o placuta plimbare de seara. Nebunie mare acolo, discoteca, galagie, nu am zabovit cine stie ce, doar am dat un tur zonei.
Era foarte cald si ma gandeam cu groaza la canicula de a doua zi, adica peste 40 de grade C. Dar preferabila ploii.
Ne-am culcat dupa miezul noptii si stiam ca undeva pe la ora 2 dimineata avea sa mai ajunga un sportiv, Robert Gomoescu, care nu avusese cu cine sa ajunga mai devreme din Bucuresti si facuse tot felul de combinatii pentru a ajunge la acest concurs. A sosit la doua fix, l-a latrat cu sete patrupedul vigilent, dar am readormit pana pe la cinci jumate dimineata, cand mr. Pick a facut ceva vanzoleala ca sa fie scos afara la plimbare. Cum geamul la camera era deschis, ca sa intre aer, se auzea o galagie infernala de o stoluri intregi de ciori (!), asa ca pe la 6 m-am dus eu sa inchid geamul, m-am gandit ca pentru doua ore putem dormi asa. Si ce bine a fost!

Ne-am trezit toti pe la 8 si am avut un mic dejun inedit, cu un soi de scovergi satioase de la Sebastian, facute de sotia lui. Ar fi mers cu o dulceata sau o nutela si un pahar de lapte rece, dar a fost bine si asa, cu o ciocolata fiebinte pe care mi-am facut-o. Robert avea ceva probleme la bicicleta si s-a ocupat de ea in mare parte a timpului, dar la 9:15 eram toti in drum spre locul de start, ca sa avem si timp sa ne validam inscrierea si sa ne ridicam pachetul de participare.

Foarte cald. Si pe canicula care domnea deja la noua jumate dimineata, doi bucatari incepusera deja sa prepare imensul gulas ce avea sa ne fie servit, gratuit, dupa terminarea concursului, adica la ora 15. Aveau si ei parte, intr-un fel, de un triatlon al lor: sa stai sa gatesti in 3 ceaune imense, la foc deschis, pe lemne, cand afara duduie cerul de caldura soarelui, este un alt sport extrem!
Zona de tranzit era organizata pe malul raului Mures, pe iarba, imprejmuita, dar, din pacate, cu acces liber si publicului. Este o chestie care pe mine personal ma deranjeaza si nu gasesc potrivit ca in zona de tranzit a concursului sa aiba acces si persoane care nu participa la concurs, indiferent ca sunt pescari, oameni iesiti la plimbare sau rude si prieteni ale concurentilor. Pe langa nesiguranta echipamentelor sportivilor, este si o agitatie suplimentara de care m-as lipsi cu draga inima. Se pare ca a existat chiar un furt, unui sportiv i-au fost furati parca pantofii de alergare. Nu stiu povestea, dar cert este ca omul s-a plans ca a ramas fara ei si organizatorul a postat scuze pe forum pe FB, oferindu-se sa acopere paguba. In mod normal, securitatea echipamentelor noastre cade in grija organizatorilor, pe parcursul concursului si nu ar trebui sa avem acest stres in timpul cursei.

Startul era stabilit tarziu, abia la ora 11. Se considera ca mai devreme ar fi fost apa prea rece.

Adevarul este ca sa stai in canicula si sa intri in apa raului era oricum un pic socant pentru organism si impactul de apa foarte rece nu putea fi evitat, afara fiind mult prea fierbinte.
Proba de inot:

Trebuia sa mergem 1 km pe jos, peste camp, pana la locul de start.  Ar fi fost interesante niste fotografii, sa vezi cum o armata de vreo 200 si ceva de concurenti, plus probabil inca vreo suta de insotitori, marsaluiau kilometrul in neoprene, costume de baie si haine civile, desculti, in papuci, tenisi sau pe biciclete.

Neavand de ales, am mers si eu desculta si fara ochelari. Faza cu vederea slaba e neplacuta la proba de innot, pentru ca pierzi un pic din orientare si asta ma supara de fiecare data. Traseul a fost relativ marcat. Practic eu nu am putut sa vad nici o geamandura din cele 4 cate erau fixate in zona finish-lui, decat in momentul cand m-am apropiat de ele. Fiind printre ultimii la innot – cred ca ultimii 10 -, mai aveam grija sa ma uit dupa ceilalti, ca sa nu pierd directia.
Intrarea in apa era salbatica. In afara de socul termic datorat caniculei, se intra brusc de pe mal, nu fusese nimic amenajat aici, trebuia foarte mare grija sa nu cazi si sa te lovesti, caci era un soi de caramida si un lemn care ieseau din apa. Apoi a urmat o senzatie oribila, pe care nu o sufar, m-am afundat in fundul malos al raului cam 20 de cm. Grotesc, d-aia nu-mi plac apele neclare si nu intru daca nu vad ceva prin ele. A fost si mai murdara si mai maloasa decat apa din Lacul Paleu de la Ironman, deci intotdeauna e loc de mai rau. Câh!

Am ajuns cu totii la locul de start pe la 11:20 si pana ne-am acomodat cu temperatura apei s-a mai zabovit, asa ca startul s-a dat la cateva minute dupa 11:30. S-a pornit vertiginos, am fost depasita foarte rapid de majoritatea concurentilor. Mie mi-a mers prost la aceasta proba, inexplicabil de mult am facut, chiar daca sa zicem ca nu a fost doar un km. Sentimentul meu este ca au fost 1200 de m de innot, per total.  25 de minute, cat apare pe clasament, e cam prea mult. Au fost cativa care pe la jumatatea cursei mergeau, atat de mica era apa. Am pus si eu picioarele, eram chiar in centrul raului, nu simteam miscarea de curgere a acestuia. Picioarele s-au afundat in malul acela care pe mine nu ma incanta deloc, asa ca am preferat sa-mi reiau pozitia de innot. O alta faza neplacuta a fost cand am simtit ca pierd chipul de la picior. Noroc ca erau cu neopren, s-ar fi ridicat la suprafata. Eu il prinsesem bine, dar era prea mare si ariciul acela se prinsese partial doar, glezna mea fiind prea subtire pentru circumferinta benzii. Plus ca erau vechi toate, uzate, obosite. Am stat totusi pe loc si l-am tot verificat, sa il lipesc din nou, deci am pierdut timp aici. Dar decat sa il pierd si sa stau sa-l caut prin apa ….. M-am dezorientat la ultimele doua geamanduri si cred ca am ocolit una in plus. Se pusese conditia ca ultima geamandura sa fie ocolita prin dreapta ei, astfel incat sa se elimine tentatia de a se fura din curba care trebuia sa o faci inevitabil pentru a iesi pe mal.

Am iesit nu prea facil din apa, un pic dezorientata, intre alti doi concurenti. Macar la iesire era plasat un covor lung, dar nu se inregistra timpul aici, nu am vazut nimic electronic. Nu stiu cum s-a facut cronometrarea probei. Cronometrul meu arata 15 minute. Dar pe lista apar cu 25 de minute. Deci habar nu am.

Nu am nici un motiv pentru care cursa de innot a decurs relevant mai lent sau pentru care nu m-am miscat mai cu talent chiar si dupa iesirea din apa. Decat acela ca fara ochelari am o slabiciune si mi se parea ca nu-mi regasesc standul cu lucruri. Aveam de alergat pana la bicicleta mea si pe fragmentul acela de drum as fi putut incepe sa-mi desfac neoprenul, totusi acest lucru nu s-a intamplat, abia dupa ce am ajuns la stand am inceput sa trag de fermoar. Cum nu simteam lucrurile in siguranta, nici nu-mi permiteam sa le las aiurea intinse. O cutie este foarte utila la astfel de concursuri, dar ne-au lipsit aici. Asa ca am pierdut ceva timp cu schimbatul, pusul costumului in siguranta si la umbra, aranjatul restului de lucruri. Mi-am luat camelbag-ul – ce idee excelenta!! -, bicicleta si am pornit in pas alergator spre poarta de trecere, unde se inregistra chipul, debutand in a doua proba a concursului.
Traseul de bicicleta a fost …… hm ….. amestecat.
1.     fara nici o diferenta de nivel,
2.     poteca ingusta prin iarba, pe doua linii de fapt,
3.     fara pic de umbra, exclusiv pe pamant uscat si iarba destul de inalta
4.     cu prea multe mototoace din alea de iarba, pe care se merge super naspa (doar ca aici am simtit foarte bine avantajele unui full suspension si m-am bucurat de ele),
5.     prafuit,
6.     cu multe gropi si cratere namoloase, am intrat in toate cu roata pana peste jumatatea diametrului, a fost o premiera pentru mine, deci m-am namolit ca un porc,
7.     am coborat de pe bikla doar de doua ori,
8.     am avut un fel de semi-cazatura,
9.     nu am oprit la nici un punct de alimentare, nici nu stiu ce se oferea,
10. am depasit 10 concurenti, dar
11. si eu am fost depasita probabil de vreo 5, nu i-am numarat.
Nici macar nu stiu sa spun daca mi-a placut traseul sau nu. Destul de bine marcat, cu oameni la post, care te indrumau si indurau si ei toata canicula aia, vai de steaua lor (!). Nu am fost niciodata performanta la cursele de mountain bike si nici nu voi deveni de acum incolo, prefer asfaltul de multe ori.  Desi ma bucur sa le fac pe ambele, caci exista un alt fel andrenalina si cu totul alte miscari. Mi se pare interesant si binevenit sa alternezi triatloane cu mtb si cu asfalt, la nivel de sezon.
Mi-am smuls din greseala mustiucul de la camelbag si toata licoarea aceea Isostar mi s-a imprastiat pe picioare, am pierdut vreo 200 de ml. Cat am putut, am tinut furtunul numai in gura pentru restul traseului, pana am terminat lichidul. Beam fara sa-mi fie sete, nu vroiam sa astept sa ma dea canicula jos de pe bicicleta sau sa ma izgoneasca din concurs, mai bine simteam mormoloci in burta, decat o deshidratare d-aia nasoala.
Asa ca am inceput proba de alergare foarte bine hidratata, ceea ce a contat enorm, pentru ca la alergare nu mi-am carat nimic dupa mine, a existat un singur punct de alimentare, unde eu nu am oprit, deci pe cei sub 8 km de alergare nu am consumat nici un fel de lichide.
Cu riscul de a deveni redundanta: eu NU alerg de felul meu! Am fost atleta de performanta in anii 76-83, am facut si innot de performanta 1974-76, dar de atunci nu m-am mai ocupat cu aceste sporturi nici macar tangential. Am avut intotdeauna “fundu prea mare” pentru a fi performanta, am castigat o singura medalie de argint la categoria de juniori, vicecampioana nationala in 1981 la 1.500 m. Punct. Din 1983 pana in 2010 nu am mai alergat niciodata. Iar in 2010 doar asa, de nevoie, ca am participat la 3 triatloane. Pana in mai 2011 nici macar nu am avut pantofi de alergat! Acum am doua perechi, una de munte si una de asfalt. Dar motivatia pentru a alerga de zapacita inca imi lipseste.
Asa ca a fost un efort relevant sa alerg aproape opt km fara sa ma opresc. Era singura mea straduinta pe traseul de astazi: sa nu ma opresc. Daca te opresti o data, te vei tot opri pe traseu. Si conteaza enorm. Dupa ce am intors, la 3 km si ceva, am inceput sa numar concurentii care mai veneau in urma mea, caci ne intersectam pe drum. Imi doream sa am macar 10 oameni in urma mea. Si au fost 17 numarati. Cu vreo 500 de m inainte de finish am mai depasit o fata de la stafeta, dar cu vreo 200 de m inainte de finish m-a depasit din nou. Oricum nu conta in clasament, cel putin pentru mine nu mai conta. Aveam in buzunarul din spate al tricoului o doza de Isostar, totusi nu ma puteam concentra indeajuns pentru a incetini – aoleu, se poate chiar mai incet decat ritmul meu?!?!? – si pentru a sparge doza. Cand mi-am dat seama ca vine finishul, m-am bucurat enorm. Un baiat pe bicicleta, care o sustinea pe concurenta din fata mea, mi-a oferit bidonul lui, dar a fost o singura inghititura acolo. Dar a contat gestul, pe bune! Multumesc, oricine ai fi!

Cald rau, mai rau decat in schetchul lui Caragiale! A fost o usurare sa termin concursul si sa mai vad cum ploua cu concurenti dupa mine. I-am dat baiatului cu bicicleta aparatul meu de foto si l-am rugat sa-mi faca poze la sosire si a fost grozav, ma bucur sa ma uit ulterior pe fotografii si parca nu ma recunosc.

Am terminat in 2h si 21 min. Un triatlon scurt, dar o canicula infinita. La finish era si Geta, sotia lui Mugur Fragila, care mi-a facut si ea cateva fotografii de finisher, multumesc frumos!! Am primit atarnata de gat medalia de finisher si apoi am auzit in microfon cum anuntau locul I la categoria women over 40. Deci macar detineam in continuare tricoul galben. Nice.

One thought on “Triathlon Tg. Mures

  1. Anonymous says:

    lipsesc fotografiile :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

POSTS

clicks

  • 4,286 visits
July 2011
M T W T F S S
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

I'm just starting out; leave me a comment or a like :)

Top Clicks

  • None

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 88 other followers
The Big Day29/11/2012
The big day is here.
%d bloggers like this: