FILM: Peindre ou faire l’amour?

Leave a comment

12/11/2010 by Ironman Coach

“Pictam, sau facem amor?” / Peindre ou faire l’amour?

Madeleine si William sunt casatoriti de multi ani, probabil mai mult de 20. Dupa ce fiica lor intra in randul adultilor si pleaca sa-si traiasca propria existenta, viata cuplului pare amenintata de …. liniste. Prea multa liniste. O prea banala liniste. O liniste de-a dreptul periculoasa, intr-un cuplu care se cunoaste pe toate fetzele. De fapt aici am gresit…. Exista doar iluzia ca il cunosti pe celalalt pe toate fetele…. Filmul este, printre altele, o confirmare a faptului ca nu ajungem sa ne cunoastem pe noi insine in totalitate, d-apai pe celalalt?! Niciodata nu stim ce si cat putem duce, ce fantezii putem avea, cat de bogata ne poate deveni imaginatia, cat de ascunsa ne poate fi dorinta, ce am fi in stare sa facem, daca am avea la indemana un “simplu” context, un “simplu” imbold, o “simpla” provocare etc…… caci, desi totul este extrem de simplu, nimic nu este atat de simplu cum vrem noi sa para…. Filmul este din 2005 si a participat la Festivalul de la Cannes. Este catalogat ca fiind o comedie, eu personal nu l-am perceput ca fiind ceva de ras. Are, intr-adevar, unele scene cu priviri si gestica care provoaca o anumita buna-dispozitie, dar de aici si pana a-l incadra ca fiind o comedie consacrata, mi se pare drum lung…. dar, nu eu sunt specialista, criticii de film probabil stiu ei ce fac, nu? (si in timp ce scriu, printre mici cocoloashe de vin rosu, ascult dialogul din neasemuitul “parfum de femeie”, cu Al Pacino, unul din filmele “de capatai” J) Filmul este ca o replica antonima vs. severului libertinaj al anilor ’68; utopia mult-comentatei “iubiri libertine” a facut pasi timizi in micul spatiu rural, de altfel, fantastic de idilic, dovedindu-se a fi…. cum sa spun? traibila! Suna aiurea? “traibila”, practicabila. (“Totul e o porcarie cat casa de mare!” – tocmai “filosofeaza Al Pacino in fantasticul lui rol…. Evident ca iti trebuie ¾ din viata ca sa ajungi la atitudinea si aplombul pe care le afiseaza el, ca arbat, in acest rol). Schimbul de partneri – ideea din film, care, desigur, invita la o analiza mult mai complexa, caci poate fi ceva mult peste un simplu schimb de parteneri, sau poate fi doar un simplu, limitat, animalic schimb de parteneri – nu este insa prezentat ca un menage en troi sau en quatre, ci ca o alinata intre doua perechi intacte. Ceea ce face diferenta, atentie! Si iar fac o paranteza: In urma cu X ani am cunoscut un tip. Aparent charismatic, in esenta, un parazit. Dupa un an de zile, in care am tinut legatura sporadic si in mod inexplicabil, in convorbirile noastre a aparut si aceasta tematica si povestea cum, din parte componenta la o astfel de experienta, ajunsese sa devina…. doar un martor. Tocmai de aceea nuantza oferita de film, cea de “link intre doua perechi intacte” mi se pare extrem de importanta in modul de a pune problema, caci scuteste de la suferinte singuratice si individuale. Ceea ce este un plus. Atata timp cat in viata asta decidem, in mod constient, sa facem lucruri care ii implica si pe altii, este de o importanta vitala sa avem grija nu de noi in primul rand, ci tocmai de ceilalti, pentru ca nimic pe lumea asta nu ne da dreptul de a decide asupra vietii si sentimentelor si iluziilor celorlati. Fa ceea ce faci, asigurandu-te ca nimeni nu va suferi in asa masura, incat sa nu mai gaseasca frumosul si farmecul vietii de zi cu zi. Este exact ceea ce individul in general NU face, pentru ca a te gandi la ceilalti inseamna un consum de energie pe care aproape nimeni nu este dispus sa si-l asume… bla-bla-bla-bla Revenind la acest film frantzuzesc (“pictam sau facem dragoste?”): Madeleine isi cauta, prin iarba inalta, undeva intr-o zona de nuci, un loc sa picteze, un loc in care sa surprinda o anumita lumina. Si acolo il cunoastre pe primarul orb al satului respectiv, pe numele lui, Adam. Casatorit cu o tanara, pe numele ei, Eva. Datorita lui Adam, ca sursa de informatie, cuplul nostru, cel casatorit de atata amar de ani, care, prin plecarea fiicei, se pare ca a ramas debusolat si instrainat, nemastiind ce sa inceapa unul cu celalalt (remarcati replica lui, inainte de a lua decizia sa cumpere casa aceea!), ajunge sa cumpere, spontan, o veche casa taraneasca – aflata langa locul unse se oprise Madeleine sa picteze -, retragandu-se din existenta citadina undeva la tzara, in mijlocul si inima naturii, acolo unde se pote descoperi iubirea si dragostea in sine…… Noua achizitie intra in renovare si, in prima seara petrecuta acolo, cele doua cupluri se aduna la o cina idilica ca intre prieteni: Madeleine si William, Adam si Eva. Exista in film o serie de scene absolut minunate. Exista acele scene cand cuplul nostru sta linistit acasa si ambii ciulesc urechile la fiecare sunet si zgomotot, asteptand – cu dorinta si furie in acelasi timp – sosirea celorlalti doi, Adam si Eva. Sunt scene bune, iese in evidenta o adevarata traditie frantuzeasca, iese in evidenta spiritul gurmand si aristocratic al francezului, focul din semineu cu umbrele raspandite in jur, se asculta discuri cu muzica interesanta, la un moment dat canta Jacques Brell (unul din favoritii mei!), dimineata pe terasa aceea magnifica asculti tot felul de ciripituri, mai apare un joc de golf cu prietenii pe care I-ai lasat in oras. Puterea filmului nu este neaparat in subiect – sunteti de acord cu mine, ca ideea, in sine, va este cunoscuta deja de multi ani, nu? -, ci in mod deosebit in atmosfera degajata (tocmai se canta un tango in filmul cu Al Pacino si cei doi se distreaza in acel Ferrari roshu….). Desigur ca filmul da nastere la o serie de intrebari, pe care el, filmul in sine, nu le poate onora cu raspunsuri. Poate aparea ca fiind un film lipsit de continut. Unele dialoguri pot fi percepute ca fiind ale naibii de artificiale, exista tendinta de a nu da crezare nici unuia dintre cupluri. Si cuplul al doilea, atat de …. metaforic numit, “Adam si Eva” (orbul Adam si paradisiaca tentatie!!!), al carui rol este de a deschide o alta usa a vietii pentru primul cuplu, Madeleine si William….. discutabil. Este vorba de curiozitate, dorinta carnala (hm, cu unele retineri, nu este o idee prea pregnanta in film, de fapt o vad ca pe unul din aspectele care ar trebui enumerat mai la sfarsitul listei), de noutate, de shok (pentru prima pereche), de incercare, de senzualitate, de sex, evident; de iesire din rutina oricum; de descoperire, de Re-descoperire, de acceptare, de sovaiala, de culori, de deschidere, de capacitatea de a aprecia viata in sine, momentul, de a aprecia ce ai, ce descoperi, ce ti se ofera, ce depinde de tine, de vointa; exista si remuscari, vagi tente de morala (un termen limitat si impus doar de faptul ca s-ar putea sa existe comentarii de la ignorantii de pe margine). Totusi, filmul isi schimba turnura si, pentru a doua oara, o tenta nebanuita serpuieste, sasaie si te lasa sa mergi mai departe, pentru tine insuti, cu intrebarile, raspunsurile, imaginile, propriile ganduri si decizii. In partea a doua, adica spre final, filmul devine mai nelinistit, cuplul nostru schimba alti parteneri, ai impresia ca tocmai se intra in alt univers, dar acest al treilea cuplu este ceva diferit, este doar o aparitie, ca un vant printre salcii, care migreaza de la o zona la alta, nerevenind niciodata printre aceleasi frunze. Sunt stilati, tineri (mai tineri cu macar 10 ani, deci eventuala tentatie de a considera ca doar dupa o anumita varsta iti pot veni idei de acest gen, poate fi taiata de pe lista) de mult constienti ca a schimba parteneri poate fi un stil de viata. S-ar putea percepe filmul si ca fiind o drama usoara, acum depinde de disponibilitatea si deschiderea spectatorului in sine. Este, oricum, un joc al seductiei. Poate fi intitulat si “Achizitie cu urmari”, ma gandesc la achizitia acelei case tzaraneshti, caci contextul si mediul au un rol extrem de bine definit in toata povestea asta. Oricum, decizia de a vinde tot si de a se muta undeva pe o insula in Pacific, urmand o prima reactie, demna de o varsta adolescentina, se schimba brusc, tocmai datorita aparitiei celei de-a treia perechi, ocazionala si nerepetabila. Dar, asa cum Adam si Eva au aparut in viata lor, introducandu-I intr-un nou univers, intr-o noua perspectiva, asa au aparut si ceilalti doi si asa vor mai apare, poate, si altii. Apare in film, de doua ori, o afirmatie: “si a detine ceva, inseamna emotie”, sau, alfel formulat: “si proprietatea este tot o emotie”. Prima oara o spune Adam catre Madeleine, apoi Madeleine catre William, totul inainte de achizitia casei. Cu ocazia vizitarii casei, Madeleine il seduce pe William si il vezi pe acesta iesind nauc si hotarandu-se sa cumpere! Figura lui nauca va mai aparea si in alte scene. E clar ca tipul – pensionat, fost meteorolog – redescopera anumite aspecte ale vietii, ale cuplului si cei doi, care apar la inceput ca un cuplu rutinat, bazat doar pe prietenie platonica, redescopera pasiunea, emotiile, accepta cuplul Adam si Eva cu bratele deschise, devenind dependenti de prezenta lor, primindu-I apoi in casa lor dupa incendiul aparut in mod fatidic. Poate ca seara in care are loc switch-ul partenerilor este introdusa prea brusc in scenariu, dar…. Asta este, traim in epoca comercializarii rapide, trebuia evitata lalaiala, trebuia trecut la subiect, nu? (Pacat, dar cam asta e realitatea si din viata zilnica. Alta tema de discutie!) Interesante sunt reactiile de dupa noaptea respectiva. Filmul evita a da nastere la incarcari speculative. Cuplul nostru este, clar si fara nici un dubiu, total debusolat, dar la fel de clar este si faptul ca pentru Adam si Eva nu era nimic nou la orizont. Urmeaza apoi tatonarea si “castigarea de teren”. Ar fi putin nedrept sa limitam filmul doar la conotatiile sexuale. La finalul filmului, Madeleine si William nu mai sunt doar prietenii vechi, ci sunt un cuplu nou, legat prin dragoste si iubire materializata carnal, ceea ce duce deja la o alta atmosfera, la alta gestica, la alt ritual al vietii zilnice. Caci, orice am vrea noi sa recunoastem sau nu, sexul in sine schimba absolut totul intre doi oameni. Ramanand la partea pozitiva, adica la acele cazuri cand sexul este o implinire, o completare a celorlalte aspecte avute in comun, sexul, adica a face dragoste in mod fizic, este veriga vitala fara de care un cuplu nu se poate numi ca traieste cu adevarat. Se poate numi orice altceva: ca se sacrifica, ca sa chinuie, ca se tolereaza, dar e clar ca nu traieste. Sau traieste in stilul “happy family”, care aici nu devine parte integranta de dezbatere (adica cei doi se intalnesc acasa si in viata sociala, dar fie dorm in paturi separate, fie in acelasi pat, fara sa notifice prezenta celuilalt, caci fiecare in parte, tacit sau stabilit, face dragoste cu altii si prin alte parti, dand impresia rudelor si cunostintelor comune ca ei sunt “the happy family”. Este si asta un stil de viata, din cate am auzit, uzual prin Australia.) Oricum, din cat de putin stiu eu despre stilul frantzuzesc de viata, acest film nu se dezice. A se lua filmul ca film si ca posibila realitate pentru cel care il vede. Nu te repezi sa spui: “Never in my life!!!” – habar nu avem ca traim, daca, in fata a ceva nou, incepem cu: “Eu??? Niciodata !!!!” Nici macar cand te simti sigur pe tine. Caci: cel mai sigur lucru in viata este este faptul ca nimic nu este sigur.
Anka, 04.09.2006, 00:05

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

POSTS

clicks

  • 4,286 visits
November 2010
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

I'm just starting out; leave me a comment or a like :)

Top Clicks

  • None

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 88 other followers
The Big Day29/11/2012
The big day is here.
%d bloggers like this: