Africa highlands / cap. 1 (RO)

Leave a comment

12/11/2010 by Ironman Coach

16 zile in Africa – impresii de calatorie

(decembrie 2006 – ianuarie 2007)


Cu ce sa incepi in povestirile tale atunci cand te intorci la locul denumit “acasa”, dintr-o alta lume, oarecum de pe o alta planeta?! Acolo fiind si urmand un anume program, un anume traseu, in anumite conditii prestabilite, nu reusesti mai mult decat un jurnal strict, fad, cu liniuta de la cap de rand, fara descrieri ample, fara detalii, fara prea multe emotii. In mod paradoxal, acolo fiind si savurand practic fiecare parte a fiecarei secunde, mirosind si tragand in interiorul eului tau fiecare particula din aerul ce te inconjoara, conturand cu privirile si mai ales cu sufletul fiecare centimentru patrat care intra in sfera de cuprindere a ochilor tai, exact aceasta complexitate emotionala nu iti da libertatea de a-ti exprima in mod ordonat si meticulos ceea ce ai vrea sa impartasesti printr-un jurnal de calatorie acelora care nu au pus inca piciorul in zonele strabatute de tine. Desi tocmai atunci si acolo este momentul si este spatiul cel mai real si cel mai apropiat de toate simturile si perceptiile tale, tocmai atunci si acolo tu nu gasesti momentul si spatiul (!). Nu, nu suna deloc idiot ceea ce spun; poate un pic de neinteles pentru cei care nu au experimentat astfel de stari si care au anumite predilectii spre povestiri si jurnale. Caci calatoriile de acest gen, pe langa caracterul lor banal de expeditie, reprezinta de fapt . . . o stare. Starile se pot explica si descrie mai greu in cuvinte, cu atat mai greu in cuvinte scrise, tocmai de aceea nu ma aventurez in a afirma ca voi reusi sa descriu acea stare si acele stari succesive. Ma voi considera absolut norocoasa daca voi reusi sa descriu macar calatoria in sine in termeni banali, prozaici, “tehnici”, astfel incat orice suflet doritor sa poata intui si putin din ceea ce exista in fundal, sa o poata face; sper sa reusesc sa creez o imagine asupra unei zone a Pamantului unde tu, cel care citesti, inca nu ai ajuns. Si poate nici nu ai vrut vreodata sa ajungi, sa fim realisti! Cati oameni se gandesc in viata lor ca ar vrea sa ajunga in Africa? Iar daca se gandesc la Africa, se refera de fapt cel mult la Africa de Sud si/sau la nisipul Keniei, oferit de tarmurile Oceanului Indian. Si cam atat. Nici macar eu nu ma gandeam, in urma cu 7 ani, cand practic am inceput sa intreprind si sa “prind gustul” calatoriilor de gen “globe trotter”, ca imi voi dori sa calc pamant african, avand 

la micul dejun craterul varfului cel mai semet al continentului garnisit cu rasaritul soarelui,
la dejun stepa masailor si regatul leilor,
iar la cină tărâmul de pe podeaua craterului Ngorongoro, una din bijuteriile ariilor mondiale de conservare!!
Si . . . . am fost acolo, intr-o lume izolata si perfect salbateca, adulmecand albeata norilor care te invaluie din toate partile, colapsand de exasperare in fata durerii fizice si a ploii neingaduitoare care ne-a insotit de-a dreptul enervant de insistent timp de o saptamana, patrunzand nu numai in parul, hainele, bocancii, rucsacii, corturile si izoprenele noastre, dar si in sufletul nostru, obosindu-ne spiritul si vointa pana spre acel nivel de epuizare debordanta si, desigur, frustranta!

Am mai mers pe munti si coclauri in conditii de ploaie indelungata si pisaloaga, ba chiar conditii mai vitrege, mai riscante si mai complicate pentru mine, fiind singura si trebuind sa-mi car singura un rucsac de vreo 30 de kg, trebuind sa-mi car singura cortul, izoprenul, sacul de dormit, mancarea, coltarii, primusul si vesela, trebuind, la finalul fiecarei zile de trek, sa-mi montez singura cortul si sa-l demontez in fiecare dimineata, trebuind sa am grija singura de ceea ce mananc si beau pe tot parcursul zilelor si al ploilor. Ca uite-asa imi vin in minte toate aceste aspecte, aparent “detalii minore” si aproape ca nu inteleg ce m-a putut marca atat de “rau” in cele sase zile de Kilimanjaro, cand in afara de un rucsacel de zi de cca 10 – max. 15 kg, alta grija chiar nu aveam (!), decat sa merg pe propriile mele picioare, sa urc, sa cobor, sa mestec, sa fac fotografii si sa savurez, sa absorb cu toata fiinta mea insasi existenta si prezenta mea in spatiile si momentele acelea, trecand prin acei nori de altitudine, respirand acel aer rarefiat, din ce in ce mai rarefiat . . . si mai rarefiat . . . asta sa fi fost?! Lipsa de oxigen, pe care creierul o simte imediat? Apoi durerea patrunzatoare a ligamentului unuia dintre genunchi, caci totusi, in decurs de doar cateva ore (12 mai exact) treci prin toate cele patru anotimpuri cunoscute, cu extremele lor si mergi in permanenta coborare de la aproape 6 km altitudine pana pe la 1.500 . . . ceea ce inca mi se pare extraordinar totusi!

* * * *

Fiind prima mea experienta pe teritoriul african, aterizand in Nairobi si fiind instantaneu inconjurata doar de oameni de culoarea pamantului, ma voi referi la Africa in general, chiar daca am pus piciorul doar intr-o parte a Keniei si a Tansaniei. Mentionez acest lucru pentru a nu se intelege sau interpreta la un moment dat ca prin aceasta expeditie am vreo pretentie de a fi cunoscut intreg continentul negru. Deci intentia nu este de a generaliza absolut nimic cu valoare absoluta. Stiu foarte bine ca Africa este foarte diversa si intre anumite zone ale ei diferentele sunt ca de la cer la pamant. Dar deocamdata, in perceptia mea, timpul petrecut acolo se defineste ca fiind in “spatiul african”, nu in “spatiul kenian” sau “spatiul tansanian”. Daca voi mai ajunge pe continentul Africii, intr-o zona care sa difere radical de zonele pe care le-am parcurs, probabil ca atunci se va impune automat o delimitare stricta in perceptiile mele vis-a-vis de componentele statale ale continentului. Este o chestie pe care nu o pot explica, cu atat mai mult cu cat nici nu am mai aplicat-o vreodata pana acum, pentru ca nu am mai simtit-o. Nu am identificat, de exemplu, Norvegia cu intreaga Peninsula Scandinava, asa cum nu am identificat nicidecum Ecuadorul cu intreg continentul Americii de Sud. Probabil ca tine exclusiv de perceptie. Nici macar cand spun si ma gandesc la Venetia nu incadrez zona respectiva automat in tara careia apartine de fapt, iar Burano si Murano raman pentru mine alte doua entitati absolut independente una fata de cealalta si fata de Venetia si de intreaga Italie . . . Cand sunt intrebata pe unde am mai fost, spun: in Norvegia, in Venetia, Italia, Ecuador, Africa . . . Pare bizar, nu?

****

Pe continentul african Tansania nu este neaparat una dintre cele mai cautate destinatii de vacanta, fiind, printre altele, in mod putin sau mai deloc explicabil pentru mine, foarte scumpa. Neasteptat de scumpa, raportat la serviciile de care poti beneficia ca turist. Tansanienii in sine, pe langa cersit, se vand foarte scump. Un exemplu (sper eu, relevant) care imi vine spontan in minte: nici ca sa vizitez cetatea Salzburg-ului, nici ca sa vizitez ore in sir celebrele galerii Ufizzi din Florenta, nici macar pentru vizitarea Vaticanului nu am platit atat de mult cat am dat, pentru cca o ora de stationare, sefului unui trib de masai din zona Ariei de Conservare a Craterului Ngorongoro, ca sa pot avea acces pe teritoriul tribal, incluzand “vizitarea” unei colibe si a scolii situata in afara gardului ce imprejmuieste “satul”!! Dar ma rog, masaii reprezinta un subiect aparte de discutie, deci sa nu cad pe panta generalizarilor.
Iar despre “arta si necesitatea absolut imperioase ale negociatului” in Tansania, atunci cand s-au ivit practic singurele si unicele 3-4 ore in care s-a pus problema de a putea cauta si cumpara cate ceva, restul timpului fiind petrecut exclusiv in salbaticie, despre asta voi reveni mai spre finalul comentariului, cu o singura mentiune de la care nu ma pot abtine acum: shock!

Revenind succint la Tansania, ca destinatie de vacanta, s-ar putea enumera o serie de elemente care, impreuna, alcatuiesc de fapt chintesenta Africii (chiar daca nu in totalitate, am banuiala ca in mare parte). Imagineaza-ti acest colt estic al continentului negru precum un ghem amalgamic de traditii apartinand diverselor triburi (da, se traieste inca in triburi!) si origini, aici coexistand aproximativ 120 de grupari tribale, la care se adauga asiatici, arabi, europeni. Chiar si generalizatele triburi de masai se diferentiaza intre ele si acest lucru este usor de remarcat de orice neavizat care strabate doar nord-estul tarii (unde se afla, de fapt, stepa masailor), caci colibele masailor si aranjamentul lor difera vizibil si te fac sa vrei sa afli mai multe detalii despre cum si de ce si cum asa etc.
Majoritatea tansanienilor sunt de origine bantu. Datorita ariditatii teritoriului din centrul tarii, populatia se concentreaza mai mult in zonele periferice.
Situata in estul Africii, Republica Unita a Tansaniei s-a proclamat in 1964 prin uniunea a doua state suverane: Tanganyika si Zanzibar. Ca suprafata, este cea mai intinsa dintre tarile estice (Kenia si Uganda), cu 943.000 km2. Ofera un peisaj spectaculos si este strabatuta de “Marele Rift Est-African” care, in zona centrala ii formeaza “The Great Rift Valley”- o zona pe care o banuiesc ca fiind absolut mirifica! 


▼ zona “documentara” ▼

Marele Rift Est-African: intinsa pe o suprafata de 6.400 km lungime, de la Marea Moarta pana in Mozambic, aceasta falie acopera o septime din circumferinta Pamantului, fiind caracterizata pe toata lungimea sa de vulcani si cutremure. Cele mai spectaculoase zone ale enormei fisuri se afla pe teritoriile Etiopiei si Keniei, unde pamantul s-a surpat in abisuri de 40-50 km latime, pe alocuri neputandu-se decat ghici podeaua adancurilor. Din motive inca neelucidate, sistemul Marelui Rift a adoptat doua cursuri distincte de evolutie. Din cauza dezorganizarii vechilor albii de rauri, ramura occidentala, care strabate Uganda, Tansania Centrala si Zambia, este marcata de lacuri intinse (Tanganyika, Malawi); ramura orientala, ce inainteaza prin Etiopia, Kenya si estul Tansaniei, are forme de relief joase (lacul alcalin Natron) si vulcani inalti (Kenya si Kilimanjaro). Aici se afla si rezervatia naturala a Craterului Ngorongoro, in timp ce in unele zone vulcanice din vai, cum ar fi Olduvai, au fost descoperite cele mai vechi ramasite umane cunoscute pana in prezent, datand probabil de 2,5 milioane de ani.

 ▲ zona “documentara” ▲


Tansania se mandreste si cu faptul ca pe teritoriul sau se inregistreaza cea mai ridicata densitate de animale salbatice (430 de specii si subspecii, un estimat nr. de 4 milioane de animale), dispune de un litoral generos la Oceanul Indian si, desigur, are faima celui mai inalt munte al continentului: din ce in ce mai putin inzapezitul Kilimanjaro, 5.895 m alt. Sa nu uitam parcurile nationale si rezervatiile nationale: Tarangire, Lake Manyara, Arusha, Mount Meru, Udzungwa Mountains, Serengeti, Aria de Conservare a Craterului Ngorongoro (unde am coborat si noi in penultima zi, urmand sa detaliez la finalul povestirii). Arhipeleagul Zanzibar reprezinta o lume aparte care este, in sine, o alta destinatie interesanta, dar unde nu am ajuns de aceasta data. Dar es Salaam este capitala comerciala si un important port prin care se stabilesc legaturi cu tarile si zonele invecinate: Zambia, Burundi, Rwanda, Uganda.


Steagul Tansaniei are 4 culori:


verde = agricultura;                             galben = mineralele

negru = populatia;                                albastru = arhipeleagul Zanzibar.


~  * * ~


In urma cu cinci ani, revenind dintr-o expeditie de trei saptamani pe coclaurile vulcanice ale Ecuadorului, traversand linia Ecuatorului, Amazonul si atingand cateva varfuri inalte ale Americii Latine, rasfoiam febril catalogul de trekking&climbing, avand o nestapanita dorinta de a o lua din nou din loc, cat mai departe, cat mai aventuros, cat mai nemaipomenit. Din motive independente de vointa si dorinta mea, au trecut 5 ani, interval in care nu mi-am mai creat ocazia de a zbura peste granitele continentului european. 


Am plecat din Romania pe 21 decembrie 2006, intr-o joi. O data si o zi memorabila de altfel: joi, 21 decembrie 1989 reprezinta inca pentru multi ceva. Doua zile am colindat Parisul impodobit si aproape nu-mi mai simteam talpile (din pacate, toate fotografiile le-am sters, dintr-o stupida eroare!), iar sambata seara, 23 decembrie, cu o intarziere de patru ore, decolam, indreptandu-ne entuziasmata de placerea pe care mi-o provoaca mereu senzatia zborului, catre Dubai.


In mod normal, o intarziele de patru ore inca din start nu este benefica din multe puncte de vedere. Dar pe mine ma astepta in Dubai un long transit de zece ore, asa ca eram chiar incantata de intamplare. Pentru check-in ma prezentasem la 11:30 la Emirates si dupa aproximativ o ora scapasem de rucsacul mare (19 kg) si de sacul de dormit de iarna (3 kg). Avand inca tichet pentru toate mijloacele de transport valabil toata ziua, am luat trenul si m-am intors in Paris, ducandu-ma spontan, cu harta in mana, spre partea de nord a metropolei, unde, cocotata pe un deal, troneaza impunatoare alba catedrala Montmartre Sacre Coeur. Dupa aproximativ doua ore, adica pe la 3 p.m., parcurgeam deja pentru a 3-a oara cei 45 de km dintre Paris si Aeroportul Charles de Gaulle, unde m-am imbarcat pe la 17:30 si la 185 decolam, finally!

Emirates Airlines  este una dintre cele mai costisitoare si dotate companii, iar calatoria la bordul navelor aeriene este o placere ce merita savurata (desigur, facand abstractie de faptul ca 7-8 ore te afli practic imobilizat cam in aceeasi pozitie limitate de spatiu). Dar, privind partea buna a lucrurilor si beneficiind de un loc la geam, scenariul este cam urmatorul: in fata ta se afla un ecran pe care poti urmari un film artistic, poti vedea in fiecare moment asupra carei zone te afli, poti asculta tot felul de muzica, te poti conecta la internet; iar in timp ce ti se serveste un dejun copios si indestulat, numeri norisorii din dreptul ochilor tai si te abtii de cele mai multe ori sa inghiti, fascinat de peisajul de sub tine: deshertul!!! Deci, am fost o norocoasa sa am acel loc la geam pe toata ruta, pana la destinatia finala, Nairobi. Niciodata nu am putut adormi in avion, iar fascinatia de a privi Pamantul atunci cand zbor deasupra celor mai misterioase si spectaculoase zone ale Universului terestru ma cuprinde intotdeauna, cu toti fiorii si cu toata neputinta pe care o simt in fata singurului lucru pe care poate eu personal il divinizez la infinit: natura pura, esenta a tot ceea ce percepem cu adevarat in viata asta din care se nasc toate elementele ce fac posibila viata!

Am aterizat in Dubai la ora locala patru a diminetii. La nici unul din punctele de control nu mi s-a radiografiat bagajul, nu m-a pus nimeni nici sa ma descalt, nici sa-mi dau cureaua sau ceasul jos, nici sa declar lichidele din bagajul de mana (oricum nu aveam, caci totul se monitorizeaza pe aeroporturile din Europa). Erau vreo patru angajati acolo care discutau lejer intre ei, eu picasem cam singura prezenta feminina intr-un grup de musulmani care, indecisi, asteptau, ca si mine, o verificare corporala si a bagajelor de mana pentru a putea intra in sectorul de transit si imbarcari. Cred ca am stat precum un grup de prosti vreo cinci minute, nu ne baga nimeni in seama, dar culmea era ca te aflai undeva la un capat de sector si in afara unei usi de lift nu prea se intrezarea nici o alta posibilitate de iesire. Mi-am luat inima-n dinti si m-am dus la lift. Nu m-a oprit nimeni. Si brusc, in spatele meu mai stateau acum si vreo 5 musulmani si nu ma puteam deloc inchipui sa intru cu ei in lift! Desigur ca este un semn de rusinoasa ignoranta poate, dar aprioric, cand am aterizat din Europa intr-o lume musulmana, stomacul meu s-a facut ghemuletz, urmand sa se destinda insa curand, imediat dupa ce am ajuns jos, in zona deschisa a aeroportului, unde vezi amestecul de musulmani, pakistanezi, africani si, desigur, in numar destul de mare, europeni.

Liftul nu a raspuns chemarii mele, deja recunosc ca nu prea mai intelegeam mare lucru. Grupul de barbati in sutane albe si sandale din jurul meu discuta in continuare, iar angajatii aeroportului de asemenea, neobosindu-se sa ne arate scara de iesire pe care eu una mai aveam putin si o cautam cu o reala si putin explicabila disperare….

Aeroportul este pavatcu o mocheta groasa pe care mai toata lumea dormea la ora aceea. Este vorba de pasagerii cu transit indelungat, cum era si cazul meu. La patru dimineata aeroportul, desi viu, era putin populat. Pe mijloc exista un culoar alcatuit, de la un capt la altul, din banda mobila, puncte de internet cu cate 8 computere active (acces gratuit), cafenele, cushtidestinate fumatorilor. 

Benzile mobile sunt strajuite de imensi palmieri artificiali, iluminati discret. 

Coloanele de  sustinere au in partea de sus, spre tavan, un ornament delicat de ilumi-nare, ca pare a fi aurit. Pe o latura se afla toaletele (toate cu sistem de dush), o moschee pentru barbati, o moschee pentru femei, case de schimb, sali de asteptare cu un fel de sezlonguri, porti de imbarcare. Pe pereti sunt imagini din lumea/cultura araba, precum si cateva ecrane enorme, presupun ca era un canal de televiziune interna cu stiri.

La un nivel inferior se deschide cu generozitate de spatiu, ornamente si lumina aria shopurilor duty free. Totul respira o anumita nuanta de bogatie, stil, decenta, exotism.

Si subliniez o anumita nuanta pentru ca, din ce imi aduc aminte, cele mai specta-culoase aeropor-turi in care mi-a fost dat sa ajung (15) sunt cele din Amsterdam si Copenhaga, iar cel mai impresionant din punct de vedere al elegantei, bogatiei, stilului, bunului gust, izului de prosperitate, design-ului, combinatiei, complexitatii, ramane cel olandez.

* * *

Cele sase ore petrecute pe aeroportul din Dubai au fost oarecum chinuitoare si era o binefacere faptul ca intarziasem patru ore. La check-in-ul final ma tot uitam in jur, printre cei care urmau sa urce in acelasi avion pentru Nairobi, incercand zadarnic sa-mi dau seama ce cuplu din cele existente ar putea deveni compania pentru cele doua saptamani de nebunie. Nu am descoperit insa nimic. Din rezervarea electronica a biletului stiam ca suntem trei sub acelasi ID, urmand sa ne cunoastem insa abia la ultima aterizare.


Cele cinci ore de zbor intre Dubai si Nairobi au fost de-a dreptul magnifice. Zburam si vedeam pentru intaia oara in viata, capatand o oarecare imagine mai concreta asupra cuvantului deshert. In urma cu ani incercam o fascinatie asemanatoare zburand deasupra unui alt tip de deshert: Alpii inzapezitzi! Si iata cum, cu sufletul inundat de maretia a doua extreme incontestabile ale naturii Pamantului, emotia cunoaste practic aceeasi definire, caci in fata anumitor valori si adevarurinu poate exista negatie! Frumosul ramane frumos in sine, indiferent ca nu este perceput in aceeasi masura de toti care au privilegiul de a-l privi si simti! Sublimul ramane sublim, asa cum albul zapezii de pe crestele Alpilor ramane alp si in cea mai mare parte neatins si netopit, asa cum desertul de nisip, cu toata aparenta sa uniformizare, te poate atrage intr-un fel de vraja hipnotica mai presus de orice ratiune!

Am facut, prin micul si ovalul hublou al avionului (inaltime constanta: 11.887 m), nu mai putin de 106 fotografii asupra reliefului peste care am zburat intre Emirate si Kenya. Si am zburat, fara-ndoiala, deasupra Lacului Assal, cea mai sarata intindere de apa de pe glob, aflata intr-o zona ce risca sa se despice, impartind Africa in doua. 

▼ zona “documentara” ▼

 “Lacul Assal este punctul de pe Terra aflat la cea mai joasta altitudine: 155 m sub nivelul marii. Vara, temperatura ajunge la 57o C. Este una dintre cele mai inospitaliere zone ale globului: dealuri negre de lava uscata, fara pic de vegetatie, unde nici o pasare nu canta, nici o soparla nu misca. Pe scurt, este un peisaj al  mortii!

Frumusetea Lacului Assal este departe de a putea fi perceputa ca “pamanteana”; in imediata sa apropiere se afla paturi de sare de un alb stralucitor, iar apa joasa si limpede sclipeste intr-un albastru azuriu, cu nuante de turcoaz; forme delicate din sare razbat la suprafata apei, colorate de diversele minerale in cele mai variate culori, de la verde palid la violet si maroniu-roscat. Tarmul este marginit de bizare sculpturi – forme grotesti, ca niste verze uriase, din sarea depusa de apa. 

 

Ciudateniile Lacului Assal sunt explicabile prin pozitia sa. Situat in Djibouti, un mic stat la Golful Aden, la gurile Marii Rosii, lacul se afla intr-unul dintre colturile Triunghiului Afar, una dintre cele mai haotice zone ale Terrei, din punct de vedere geologic. Aici se intalnesc trei mari falii ale placilor tectonice – Marele Rift Est African, Marea Rosie si Golfun Aden – zona fiind predispusa la cutremure. Eruptiile vulcanice in interiorul triunghiului sunt si ele moneda curenta, de milioane de ani roca topita urcand la suprafata pe masura ce “piesele de puzzle” ale suprafetei Pamantului se deplaseaza. Astfel de fenomene se petrec de obicei in oceane, ca in Atlantic, de pilda, pe fundul caruia solul este continuu reinnoit de-a lungul faliei ce il strabate. Triunghiul Afar ar fi insa si el acoperit de ape, daca bariera Muntilor Danakil nu ar opri inaintarea Marii Rosii. In acest fel, zona ofera deosebitul spectacol al tipului de scoarta terestra formata de obicei pe fundul oceanelor.”

▲ zona “documentara” ▲


O alta minunatie pe care am surprins-o in fotografiile celor cinci ore de zbor se pare ca este Lacul Turkana.

▼ zona “documentara” ▼

 “Pe suprafata vasta si neteda a lacului Turkana, un rau isi croieste drum serpuit printre bancuri  de aluviuni atat de regulate, incat par create de mana omului. La peste 5 km de malul lacului, raul se sfarseste intr-o spectaculoasa si larga delta, de forma ghearei unei pasari uriase. Aici e capatul unui drum de 640 km pentru raul Omo, care izvoraste in Etiopia. Apele sale curg spre sud prin chei si cascade pitoresti, pentru a serpui apoi printre cranguri si tufarisuri si a se varsa in cele din urma – incarcate de sedimente maronii-roscate – in oglinda verde luxurianta a Lacului Turkana, in nordul Kenyei.

Desi ingreunate de aluviunile si resturile adunate pe parcursul drumului, apele raului sunt mai usoare decat cele ale lacului, dense ca urmare a depunerilor vulcanice dizolvate in ele. Asa se face ca apa raului curge pe suprafata lacului, incetinindu-si treptat inaintarea pe masura ce-si depune sedimentele. Astfel isi creeaza propriile sale maluri. Cu ultimele forte, raul se revarsa dand nastere unei delte si, in sfarsit, devine una cu lacul.

Lung de 312 km, Lacul Turkana este alimentat de mai multe rauri, dar el insusi nu are nici un debuseu. Cu mult timp in urma, cand debitul raurilor era mai mare, lacul era probabil cu 180 m mai adanc decat este azi; pe atunci se scurgea in Nil printr-un defileu de la extremitatea nord-vestica, dar schimbarile drastice ale climei au redus nivelui apei, iar defileul este astazi complet uscat.

In decursul secolelor, cantitatile mari de cenusa si lava aruncate de vulcanii din jur s-au scurs in apa, formand depuneri groase de saruri minerale, printre care si carbonatul de sodiu sau soda de rufe. 

Situat in nord-vestul Kenyei, la granita cu Etiopia, Lacul Turkana este atat de izolat, incat numai calatorii cei mai energici si antropologii pasionati se mai aventureaza pana la el, impartasind experientele putinelor triburi care traiesc in apropierea lui. Aici au fost descoperite unele dintre cele mai vechi urme fosilizate ale primilor oameni, care sugereaza faptul ca regiunea era locuita in urma cu doua milioane de ani de fiinte umane ce se deplasau in pozitie verticala; au fost descoperite urme de talpi in stratul de lava vulcanica, precum si numeroase topoare din piatra folosite de primii oameni pentru vanatoare. Tot aici traiesc si azi, de 130 milioane de ani, cei mai mari crocodili din lume (lungimi de 5,5 m); este posibil ca din cauza continutului de soda al apei, acestia prezinta niste noduli cornosi pe pantece, astfel ca pielea lor nu poate fi folosita la confectionarea articolelor de marochinarie. 

▲ zona “documentara” ▲


Am aterizat, in sfarsit, in Nairobi, in jurul orei 14. Reprezentantul agentiei tansaniene, a fox guy (tipul de smecherash de prost gust, fara prea multa minte, dar cu multa obraznicie), pe numele lui Mustafa, atarnapur si simplu prin multimea altor reprezentanti din partea altor agentii care venisera sa-si intampine turistii. Eu am fost prima care am reusit sa-l descopar si nici macar nu s-a obosit sa se posteze si el intr-o pozitie mai vizibila, atunci cand i-am sugerat acest lucru. Ceilalti participanti la expeditie au aparut si ei in mai putin de zece minute, patru francezi din Montpelier, foarte buni prieteni de familie: Rene si Francine sot/sotie, Thierry si Martin tata si fiu. In prima saptamana, cea dedicata muntelui, am fost cinci, dupa care Thierry si Martin s-au intors in Franta, chemati la datorie, ramanand pentru saptamana de safari doar noi trei. Ce a urmat dupa gruparea noastra, adica transferul pana in Tansania, s-a efectuat in aproape 8 ore nu chiar lipsite de peripetii, iar aici toti nervii si partiala panica desigur ca s-au revarsat asupra organizatorului unde ne inscrisesem, agentia din Paris.

(va urma)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

POSTS

clicks

  • 4,286 visits
November 2010
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

I'm just starting out; leave me a comment or a like :)

Top Clicks

  • None

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 88 other followers
The Big Day29/11/2012
The big day is here.
%d bloggers like this: