>Himalaya – prima incursiune

Leave a comment

01/03/2009 by Ironman Coach

>

H i m a l a y a
15.12.2008 – 13.01.2009
impresii de calatorie ….. 
– despre mituri si realitate, oameni, 
animale, viata, trek, citadin si highlands –
15.01.2009, Bucuresti, 21 h

In viata mea nu m-am simtit mai murdara, mizerabila, imputita, nespalata, plina de microbi nevazuti ce alearga innebuniti pe peste tot. Niciodata, revenind din vreo calatorie, nu am actionat atat de rapid in a despacheta, aerisi, dezinfecta obiecte, spaland absolut tot ce se poate spala in doua ape si clatind tot in doua ape. Niciodata nu m-am gandit, venind dintr-o calatorie, sa spal si snururile cu care am legat rucsacul, si husele rucsacilor, sireturile de la bocanci, husa sacului de dormit de interior precum si sacii de compresie, manusile imblanite, pantalonii de goretex; niciodata nu am incercat sa sterg pe interior buzunarele rucsacilor! Ultimele trei zile petrecute in Kathmandu mi-au cotropit interiorul fizic si psihic cu o mizerie aproape indescriptibila. Poate nu atat murdaria concreta care tot am senzatia ca s-a lipit de mine, cat mai ales senzatia de infectie si imunitate redusa, alimentata de o serie de scene si imagini la care am fost martora, ca fiind realitatea cotidiana intr-una din capitalele asiatice. Ma aflu de 24 de ore din nou acasa si nu pot scapa de obsesia apei si a sapunului! Pe uscatorul de rufe stau intinse hainele avute in calatorie si de cate ori trec pe langa nu ma pot abtine sa nu ma uit in nou la ele, sa nu le miros, sa nu le analizez, de parca as putea descoperi cine stie ce pe undeva. Mirosul acela ….. din pacate nu am talentul lui Süßkind, asa cum si-l expune in “Parfumul”, deci nu pot incerca macar sa incep o descriere a acelui miros care, de ce nu?, poate fi un specific al zonei himalayene….. Nu il pot compara cu niciun  alt miros cunoscut perceptiilor noastre domestice. Nu imi ramane decat sa astept uscarea lucrurilor pentru a vedea daca detergentul parfurmat a avut succes de cauza, nu? (a se retine ideea ca in general evit utilizarea detergentilor si parfumurilor in mod regulat si excesiv, fiind una din caile mele proprii de a incerca sa nu poluez mediul inconjurator, chiar daca acesta nu se afla neaparat in imediata mea apropiere ….. dar uite ca in Himalaya poate am constientizat ca un fel de reconfirmare a ceea ce stiam, efectele gesturilor noastre aparent lipsite de orice importanta, cum ar fi spalarea cu sapun in rauri sau aruncarea ambalajelor la intamplare etc. etc ). A nu se interpreta ca vorbesc despre un miros cadaveric sau despre ceva similar izului de hazna. Nu e vorba neaparat de ceva extrem de dizgratios nasurilor noastre “prea pudrate” de aceasta falsa si autodistructiva civilizatie in care supravietuim, inconstienti de faptul in sine ca, majoritatea dintre noi nu exista aici pentru a trai, ci doar pentru a supravietui, diferenta dintre cei doi termeni fiind imensa. Sau enorma. Depinde de cum vrei sa o iei. E pur si simplu vorba de un miros pe care nu il doresti in preajma ta si a lucrurilor tale. O lipsa de parfum, asa cum un cantec poate excela prin lipsa melodiei. Suna aberant? Pentru mine nu. De vina ar fi doar lipsa abilitatii de a exprima ceva ce cititorul ar vrea sa inteleaga, mea culpa. E vorba de ceva inchis, deranjant atata timp cat insisti neaparat sa iti bagi nasul in el (in miros adica), pentru ca el nu te invadeaza, nu te trezeste din somn, nu iti taie apetitul …. Nimic din toate astea. E ca o umbra lipita de perete, exista acolo atata timp cat stapanul ei nu se deplaseaza. Ea sta acolo si nu zice nimic, nu cere de mancare, nu se misca de una singura, nu isi cere nici un drept pentru ca stie ca nu are de fapt. Asa si cu mirosul asta de care incep deja sa fac prea mult caz. 


Pun pariu ca o sa spuneti ca am luat-o razna! Adica dupa o luna de stat prin Himalaya, eu incep povestirea cu o ambigua dizertatie despre un miros ce nu inspira nimanui absolut nimic? Asta inseamna a veni din Himalaya?! Hm…… Asta inseamna a veni din Kathmandu si mai mult ca sigur ca nu asa as fi debutat intr-o astfel de povestire daca nu as fi fost de-a dreptul marcata de ultimele 3 zile petrecute acolo!! Sa nu incepeti sa-mi recomandati vreun psihanalist, ca n-am de gand sa-i fac vreo vizita. Pur si simplu sunt atat de multe de spus, de descris, de comentat, de analizat, de interpretat, de filtrat, de povestit….. incat habar nu am daca mai am ceva de spus. Pe bune! Pot incepe cu o anumita structura, in mod logic ordonata cronologic, dar pana acolo mai e …. ehe-heeeee…… Se poate vorbi intr-un capitol despre “ce am facut bine”, in alt capitol despre “ce nu am facut bine”, sau despre “iluzii vs. deziluzii”, despre perioada pregatitoare, despre facutul bagajului, despre drumul pana acolo, despre primele 3 zile in Kathmandu, despre prima zi a trek-ului, despre fiecare zi in parte, despre buddhisti, “craciunite”, despre hindusi, despre podurile din otel ale Himalayei ce uneori pare a uni nu doar doua tarmuri, ci doua tinuturi; despre mantra, despre caravanele de asini, despre gastronomia tinuturilor inalte vs. problematica gastronomica din oras; despre nepalezii tinuturilor inalte, despre locurile de cazare, despre costuri, despre “apple pie”, “lasagne” si “rösti” in varianta himalayana, despre peisaje, despre cea mai inalta trecatoare din lume (?) – Thorung-La -, despre nepalezii citadini si hartuirea turistului, despre cele 16 ore zilnice de intreruperea curentului in capitala nepaleza, despre cum ratezi sa ajungi la “World Peace Stupa” din Pokhara, despre comertul turistic, despre spalatul hainelor in rauri, despre izvoarele cu apa calda, despre cascade, ghetari, frig, nisip alb, nisip negru, navaliri turcoaze de rauri si jocuri spumante precum gulerul halbei de bere, despre ce sanse (nu) avem sa gasim un ghid compatibil, despre un “cabinet de masaj” undeva la marginea unui sat, pe malul raului, despre ce sanse avem sa nu fim lasati in munti de ghidul pe care l-am angajat, despre “shoshonii” din puf, despre sirurile moristilor de rugaciune, despre secera si ciocanul alaturi de semnul norocului (“crucea nazista”); despre Buddha si inegalabila lui privire; despre  himalayeni si satele lor, despre trestia de zahar, despre lungile tulpini de bambus, despre cum e sa folosesti o singura palarie in trei saptamani, uitandu-te la jegul depus pe marginea interioara, despre “oamenii tufish”, despre terasele de orez,  despre eleganta “dansului asinilor carausi” sau reactia umana a acestora la starea de epuizare, despre faptul ca oamenii inaltimilor sunt atat de ocupati toata viata cu propria lor supravietuire, incat nu au timp sa fie rai (e o supozitie, desigur); despre cum e sa nu te poti spala trei saptamani fara sa suferi macar prea tare, caci frigul, Maria-Sa Frigul preia conducerea a tot ce inseamna dorinta, vointa, necesitate; despre cum e sa dormi trei saptamani imbracat in puf si inghesuit in sacul de dormit (“mai e loc, va rog? May I, please?”) pe langa baterii, haine, recipient de apa, aparat de fotografiat, lanterna, deo roll-on, despre cum e sa ajungi la 5.500 de m si sa nu poti zabovi mai mult de 5 minute din cauza vantului care iti taie respiratia si chiar si regretul de a trebui sa fugi de acolo cat te mai duc picioarele, despre cum e sa mergi doua zile printr-un fel de desert, cu ochii aproape inchisi si cu urechile-ti vajaindu-ti de viteza vantului, despre cum e sa mergi 10 ore pana la lesin din cauza ca, fiind iarna, sunt sate parasite si nu poti innopta nicaieri, implicit nu poti manca sau bea pe nicaieri, despre cele mai abrupe trepte pe care le-am urcat si le-am coborat vreodata in viata mea, victima lor cea mai valoroasa fiind aparatul meu profesional de fotografiat care a sucombat in a treia zi ca urmare a unei cazaturi cam violente la o stupida coborare a unor trepte, despre Dal Bhat, 

care, desi are o denumire unica, are aspecte si gusturi diferite in functie de gospodina care il prepara; despre cum e sa cobori timp de 3 ore la o inclinatie de 70-75 grade sau cum e sa cobori aproape doua ore, cu scurte opriri, cateva mii de trepte ce despart doua sate (diferenta de altitudine intre Ulleri si Tikhedhunga este de 500 m only!), despre mersul, zile intregi, prin 5 cm de praf din cel mai fin, despre doua zile “de pedeapsa”, mergand practic pe vasta albie a unui rau, neavand unde sa te ascunzi de sficuirea vanturilor din toate directiile, singurele griji fiind sa: nu bei, ca sa nu ai nevoie la toaleta, sa nu deschizi gura ca sa nu fii nevoit sa inghiti praful rascolit, sa mergi cu ochii mai mult inchisi in spatele ochelarilor pentru a-i proteja de particulele de praf ce danseaza intr-un ritm uneori frenetic, sa iti acoperi parul si urechile si sa mergi cat mai ritmat, urmarind ca picioarele tale sa nu se abata prea mult de la serpuirea potecii, fiind unicul univers spre care te aventurezi sa privesti in straduinta ta de a nu sta prea mult in calea razboaielor dintre vanturi; despre cutremur la 3 a.m. undeva pe la 2.300 m, despre culorile Himalayei, despre avalanse pe ghetar, coarne grele de cornute decedate nu se stie cand, locuinte din foi de aluminiu, locuinte din pamant si balega, apa fiarta prin puterea soarelui, pustietate si viata, distrugerea mediului in numele “civilizatiei”, cum se “construieste” un drum prin Himalaya , temple si maimute, Om Mane Padme Hum, ochii lui Buddha (ooooo, chiar te pot marca pe termen lung, dar doar daca “ii traiesti” acolo, acasa la ei!!), despre terasele de orez, industria mestesugareasca, rishcele si haosul traficului din Kathmandu – oras fara marcaje, trotuare, semafoare sau reguli de circulatie -, potecile si drumurile comerciale, profesia de “sales consultant” prin asezarile himalayene , despre felul in care himalayenii “isi cara viata in spate”, la propriu si la figurat, despre faptul ca europenii intr-adevar traiesc in alt univers, despre intrebarea “de ce s-au dezvoltat partile lumii atat de diferentiat, cum se explica faptul ca, pornind practic cam de la aceleasi premise, diferentele dintre modul de trai (nu discut de standarde aici!) inseamna inca nu ani, decenii, ci secole!!” (recomand “Poor and rich” by Jared Diamnond), despre teoria (utopica?) lui James Hilton din “Lost Horizon” (la care mai mult ca sigur voi face referire in jurnalul meu, tocmai datorita unor fotografii care in mod automat te duc cu gandul la subiectul cartii si la filmul realizat in mod exceptional) etc etc etc etc….. 

Când am revenit din Ecuador, a fost simplu sa exprim fascinatia unei prime astfel de calatorii pe un alt continent. Cand am revenit din Africa, eram atat de bulversata si de impresionata, dar gandurile si impresiile erau structurate, intreaga povestire s-a asternut parca de la sine. Acum e altceva, cu totul altceva. Poate pentru ca …… inca nu stiu de ce e asa cum e. Prea multe impresii, durata de timp a fost relativ mare, 30 de zile inseamna un volum destul de mare de informatie vizuala si emotionala. Plus de asa, ultima saptamana, ulterioara trekului, am petrecut-o in “oras”, ca urmare anumite trairi probabil nu numai ca nu au fost prelucrate, dar pur si simplu au fost atenuate si presupun ca doar derularea fotografiilor va contribui la o “reinviere” a celor 3 saptamani de adventure in the highlands of Himalya……
Inainte de a indrazni sa incerc creionarea acestei experiente de patru saptamani prin Himalaya, ar trebui macar sa enumar motivele pentru care ma consider o adevarata privilegiata a Sortii, caci numai astfel imi sunt posibile asemenea calatorii:
Sunt o norocoasa chiar si din punctul de vedere al unor anumite “nenorocuri”, dar sa nu analizez prea mult aceste aspecte, lucrarea de fata dorindu-se a fi inchinata mai putin propriei persoane, cat mai ales maretiei si granduozitatii inspirate de cele vazute, traite si simtite in ultima luna e zile.
Deci, sunt o norocoasa pentru ca:
1. Sunt sanatoasa, rezistenta, putin cam demential de curajoasa;
2. Imi asum riscuri destul de mari in general, dar totusi cu o marja de acoperire;
3. Nu sufar de rau de inaltime;
4. Nu sufar de nici o afectiune cardio-vasculara;
5. Pot trai fara carne si ma pot abtine de la consumul de lichide atunci cand este necesar;
6. Mi-am descoperit propriile solutii de igiena corporala in conditii mai extreme de trai;
7. Nu mi-e dor, pe termen lung si foarte lung, de nimic ce are legatura cu “home” (poate tocmai din cauza ca habar nu am pe unde in lumea asta este acel “real home” pe care se pare ca inca il caut);
8. Sunt atenta la reactiile organismului si probabil stiu sa previn anumite evenimente;
9. Sunt atenta la propriile emotii si trairi si mi le gestionez astfel incat sa ma protejez in mod preventiv;
10. Pot gestiona primele simptome de panica;
11. Ma pot adapta unui regim mai auster de existenta, desigur, pe un termen limitat de timp (after all, I am just a city girl!!);
12. Am acceptat de mica ideea ca trebuie sa stiu sa ma descurc singura in orice situatie, ca urmare gestionez neprevazutul mai bine pe cont propriu – si ce bine mi-a prins, cand ghidul a plecat si m-a lasat singura pe traseu, cu inca 2-3 kg la cele 19 pe care le aveam deja in rucsac…..
13. Am invatat ca, in calitate de calator, trebuie sa imi mentin atitudinea de “turist”, nemaincercand sa acord ajutor acolo unde as putea dezechilibra o stare de lucruri existenta (neimplicare in vieti si destine);
14. Ma pot mobiliza excelent in conditii de epuizare fizica si reusesc sa evit epuizarile psihice, luand masurile necesare la momentul potrivit;
15. Atunci cand este cazul, pot renunta la mancarea planuita pentru o anumita ora, gasind energia necesara de a continua traseul;
16. Imi cunosc instinctele si presimtirile si ma las condusa de ele in general, facand parte din mecanismul ratiunii mele interioare (se aplica si in mediul citadin);
17. Reusesc sa iau deciziile care mi se potrivesc, ceea ce inseamna, implicit, lipsa regretelor ulterioare;
18. Nu privesc calatoria ca avand puncte ce trebuie neaparat atinse, ca recorduri sau trofee cu care sa ma laud, ci savurez fiecare pas al drumului catre directia aleasa sau intervenita, iar daca nu ating un anumit punct care mi l-as fi dorit, consider ca nimic nu este intamplator si continui pe deviatia de drum pe care am fost nevoita sa o aleg in contextul respectiv.

(ziua 1 – click here)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

POSTS

clicks

  • 4,286 visits
March 2009
M T W T F S S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

I'm just starting out; leave me a comment or a like :)

Top Clicks

  • None

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 88 other subscribers
The Big Day29/11/2012
The big day is here.
%d bloggers like this: