Leave a comment

23/07/2008 by Ironman Coach

30 august 2006
umbre din trecut: cum scapam de ele?
cum le evitam pe cele din prezent?

Week-endul trekut l-am petrecut in natura, intr-un mediu oarecum nou (nu mai fusesem “la tzara” in stilul asta, cred ca din copilarie, sau ma rog, adolescentza; ma refer la peisajul rustic al livezii, casei cu cerdac, panzelor de paianjen de prin toate coltzurile, podea de lemn, peretzi subtiri, facutzi probabil din kirpici sau nu stiu din ce anume se fac, cotcodacit, insecte si tot felul de ganganii prin iarba cosita, cate o coada de pisoi ce se furisheaza plangacios printre florile de camp si nu stie daca sa indrazneasca la o mangaiere cershita cu teama…. etc, ca deja am dezacorduri, eu, obsedata greselilor de limba si nuantza ). Mi-am canalizat intreaga energie in locul si timpul de acolo, in efortul fizic al traseului de 60 km, din care 25 km urcush pe forestier. Dar se pare ca oricat ne straduim sa skapam de anumite ganduri si senzatzii ale fazelor prin care trecem, rezultatele acestei “fokusari fortzate” sunt pe termen extrem de scurt si revenirea “la realitatea domestika” este mai brusca si mai deprimanta decat putem duce sau decat ne putem permite (pentru ca ne afecteaza in relatziile cu ceilalti, indiferent ca ne sunt colegi, superiori ierarhici, clientzi, parteneri, cunoscutzi, iubitzi, prieteni s.a.m.d.). Stai si te gandeshti daka pe viitor kiar se mai merita sa incerci sa fortzezi, sa iesi din anumite stari, impunandu-tzi un context care nu tzi se potriveshte nici pe departe in momentul acela. Ca o veke-veke-antika prietena de-a mea, care, in ignorantza ei, nu vroia sa iasa sa vada altceva, alta lume, in afara cartierului ei; nu-si dadea seama cata dreptate avea, pentru ea. Doar pentru ea. Realitatea de dincolo de granitze ar fi deprimat-o, iar struktura ei nativa nu ar fi ajutat-o deloc sa-si revina. Si asa, de aproape 40 de ani, cunoashte o singura realitate fizica si nu tanjeshte la altceva, tocmai pentru ca nu cunoashte altceva, decat din poze. Ca stai si te gandesthi cat de relativ este absolut totul, revin mereu la afirmatzia asta. Pentru ea, aceasta limitare de orizonturi este benefica, pentru mine ar fi ucigatoare. Eu savurez pana si depresia, lunga depresie “post-travelling”, probabil acesta este destinul meu, sa-mi creez singura situatzii care sa imi sfashie interiorul. Cand am revenit din Malta, stiu ca am suferit; cand am revenit prima oara din Elvetia, acum 6 ani, imi venea sa urlu de o durere launtrica; cand am revenit din expeditia prin Anzi, stiu ca reintoarcerea a fost de-a dreptul shokanta, m-am inkis in mine si am trecut prin niste amalgamuri de emotzii timp de vreo jumatate de an, de nu ma mai recunosteam: am venit plangand si rupta de tristetze ca trebuia sa revin, am intrat apoi in euforia care ti-o dau imaginile si impresiile proaspete ce ti le provoaca fotografiile scoase de la developat, dupa care m-am scufundat in tacere si izolare fata de toti ceilalti cunoscuti, am tot scris si am tot meditat si am tot plans…. nu intrebatzi de ce, nu e nimic de intzeles aici, cred ca totul depinde de individ si de intensitatea cu care este inzestrat de a trai propria viatza cu tot ce implica ea, bun si rau, frumos si urat, vesel si trist, negru – alb si nuantzat. La naiba, ca iar am pierdut ideea

Revenind deci din week-end, luni a fost o zi de relash aproape total la servici, a venit o echipa de specialishti de a lucrat 8 ore neincetat la computerul meu, timp in care eu m-am retras pe un laptop al unui coleg si degetele s-au apucat sa alerge aproape singure pe tastarura, reiesind acel text parca intitulat “putzina melancolie…..” – aiurea, un titlu a carui logica acum nu o mai intrevad deloc, dar ce naiba, se pare ca nimic nu are logica, nici macar nu exista logica etc etc etc
Si vi l-am trimis voua. Nu ma intrebati de ce, ca habar nu am. A fost pur si simplu o pornire, l-am trimis la acel group de bikeri de pe “batesaua” si nu mica mi-a fost surpriza sa primesc si unele reactii, in sensul ca multi chiar au citit, au trimis impresii si incurajari de a continua aceasta initiativa de “putzina melancolie”….
Si o straveke flakara, care ardea din plin prin anii de liceu si apoi pana prin anii 93-94, a iesit un pik la suprafata, si se straduieshte sa razbata incetishor prin zidul de comoditate si siktir ce m-a cuprins, cerand permisiunea sa se reaprinda. Caci, daca prima pasiune a vietzii mele se pare ca a fost desenul artistic (gena mamei, fara nici o indoiala!), a venit a doua, adica sportul, si apoi a treia le-a incalecat pe celelalte doua, adica scrisul, astfel ca pe la 13-14 ani era o adevarata lupta, careia ii acord prima prioritate totusi, ca sa le faci pe toate in acelasi timp, nu prea … aveam timp!
The big problem e ca scrisul te face mai trist. Mai deprimat. Mai ales intr-un inceput de toamna, un anotimp altadata adorat de mine (incepea scoala pe 15 septembrie in fiecare an, era bucuria suprema a copilariei mele si probabil ca din 1.000 de scolari prezenti acolo, eram singura care avea sufletul invadat de incantare!!!). E logic!!! Ma contrazic, stiu, spuneam ca nimic nu e logic (!). Scrisul te face, prin insasi viteza de asternere a gandurilor pe “hartie”, sa analizezi, sa gandeshti mai cu incetinitorul (nu conteaza sa momentan viteza mea de scriere are cam 300 de semne pe minut! aplauzeeeee! ce amar mi se pare!), sa gandesti cu paranteze, cu incursiuni in sertare ascunse etc etc bla-bla-bla….
Rarissimo, ce rau imi pare ca nu am ieshit aseara la o cafea, culmea ridicolului este ca dormeam si telefonul era pe minim….

Dar uite ca se scurge spatiul, oamenii se plictisesc si eu de fapt nici macar nu am inceput sa scriu despre ceea ce m-a determinat sa dau titlul acestui mesaj.
Am visat. Un numar. Numarul 46.
La numarul 46 am locuit intre 1984 si 1990, cand pe 21 iulie am parasit “casa parinteasca” pentru totdeauna.
La numarul 46 a continuat sa locuiasca si sa traiasca sau sa moara incet …. mama, care, asha cum stiti, s-a stins in aprilie anul trecut. Evenimentul “mama 2005” a fost o mare incercare pentru mine si anul 2005 va ramane un an de referinta, pe care acum il percep ca pe “o ingrozitor de deprimanta umbra” a trecutului, care imi afecteaza perceptia asupra prezentului….
La numarul 46 am trait o adolescenta izolata si chinuita, acolo am scris foarte mult, acolo am tacut extrem de mult, am plans foarte mult, am scris multa poezie, am indurat foarte mult, m-am simtit ingrozitor de straina si nedorita in spatiul acela “al ei”.
Altfel, numarul 46 nu imi spune absolut nimic.
Este legat exclusiv de EA. Si e aproape septembrie. In septembrie 2005 am simtzit o mare usurare, am facut miscari financiare uriashe, m-am simtit eliberata, in septembrie 2005 radiam, renasteam …. iar acum ma scurg spre o stare depresiva pentru care nu am leac si nu pot decat sa ma straduiesc sa trec cu bine peste…… septembrie este o luna atat de frumoasa, dragilor! nu pentru ca ar fi ziua mea in septembrie si nu pentru ca anul acesta cade intr-o duminica, exact ca in anul nasterii mele…. este pur si simplu SEPTEMBRIE….. si mirosul toamnei este deja aici, corect? si cand miroase a toamna, orasul meu preferat, Brasovul, isi lanseaza kemarea…..

nimic din ce am scris nu are vreun inteles. sunt ganduri fluide, am scris probabil doar de dragul de a ma fokusa din nou pe ceva, sau e un simplu gest de disperare, in presentimentul ca revin la starea pe care o aveam prin martie anul trecut, cand plecam de “nebuna” sa caut un preot prin muntii Retezat….. caci subiectul acela revine si revine insistent si nu voi scapa in veci de el

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

POSTS

clicks

  • 4,286 visits
July 2008
M T W T F S S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

I'm just starting out; leave me a comment or a like :)

Top Clicks

  • None

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 88 other followers
The Big Day29/11/2012
The big day is here.
%d bloggers like this: